Udrea: „M-au dezbrăcat și mi-au luat sutienul“. Live text!

Elena Udrea își susține punctul de vedere la ședința unde se discută încuvințarea unei noi cereri de arestare a sa. „După experiența de data trecută ce emoții să mai am”, a spus Udrea la intrarea în Parlament.
Principalele declaraţii:
„Celor mai mulți dintre dumneavoastră v-a fost teamă. Ați stat până la 1 noaptea și ați votat și ați trimis Monitorului Oficial hotărârile. În urmă cu două săptămâni ați aprobat 6 capete de acuzare împotriva mea. Două capete de acuzate au fost anulate. Din cele 6 capete de acuzare s-a reținut doar 1. Sunt vânată sistematic”, a spus aceasta în urmă cu puţin timp.
„N-a contat excepționalul situației în care m-am aflat: un deputat cu 3 cereri de arest preventiv în doar 2 ore. N-a contat că era evident că eram ținta unei acțiuni precise în care secretele trebuiau păstrate prin folosirea cătușelor împotriva mea“.
„Este evident că sunt o țintă. Sunt vânată sistematic. În ritmul acesta o să ne vedem din 2 în 2 săptămâni până în 2016…Multe dintre aceste acuzații sunt minciuni“.
„Trebuie să oprim ca arestările preventive să devină o practică. S-a ajuns ca actul de justiție să fie apanajul unei singure persoane”.
„Nu mă voi da nici cu mir, nu voi citi nici acatiste, nu voi spune rugăciuni, cum s-a obișnuit aici…“
„Am fost dusă în arestul Poliției Capitalei, am fost percheziționată, m-au dezbrăcat și mi-au luat sutienul“.
„Aș fi vrut să vin astăzi în cătușe în faţa dumneavoastră, să le puteți vedea, să le atingeți, să înțelegeți mai bine“.
„Faceți ce trebuie să facă Parlamentul: legiferați, oferiți oamenilor legi corecte, pentru ca abuzuri care se întâmplă în cazul a zeci de mii de români să nu mai fie posibile“.
Amintim că azi se vor discuta cererile DNA de începere a urmăririi penale și arestare preventivă a Elenei Udrea, în dosarul Gala Bute.
Revenim cu amănunte
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





