Femeie amenințată de fostul iubit că-i va infecta copilul cu HIV

De aproximativ doi ani, o tânără trăiește în teroare, din cauza fostului iubit, care a bătut-o ori de câte ori a avut ocazia, iar mai nou o amenință că-i va injecta copilul în vârstă de 4 anișori cu HIV.
Femeia a fost într-o relație cu bărbatul doi ani și l-a părăsit când acesta a început să bea tot mai mult alcool și a devenit violent. Din nefericire, nu a fost suficient să părăsească locuința în care trăiau împreună. Bărbatul a bătut-o de atunci în mod repetat. În total, tânăra din Tulcea a depus 25 de plângeri la Poliție, chiar și filmulețe în care se observă cum este agresată și umilită. Zadarnic, însă… Polițiștii i-au aplicat individului câteva amenzi, fără a-l determina să se potolească. În prezent, bărbatul se află sub control judiciar și a primit ordin de restricție.
„Mă așteptam să fie arestat, nu să primească doar control judiciar. Cu ce mă ajută faptul că are interdicție să se apropie de mine? A mai avut ordin și în șase luni m-a rupt cu bătaia de opt ori și am ajuns la spital de trei. Ultima dată m-a amenințat că îl injectează pe copilul meu cu HIV. Fiul meu nu este al lui”, a declarat femeia în presă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



