BRAȘOV. Corona, sezon ratat. Ieșire rușinoasă din Liga Mol

A patra partidă a semifinalei Ligii Mol la hochei pe gheaţă Corona Brașov – Miskolc, disputată astăzi la Patinoarul „Olimpic”, nu a avut istoric. În condiţiile în care Miskolc conducea cu 3-0 la general și mai avea nevoie de un succes pentru a merge în finală, hocheiștii de la Corona nu au mai crezut în șansa lor, iar acest lucru s-a văzut pe gheaţă. Oaspeţii au controlat autoritar confruntarea, s-au impus cu 2-0, prin golurile marcate de Roczanov și Dansereau, au câștigat seria cu 4-0 și s-au calificat în finală. Rămân greșelile de arbitraj din primele trei meciuri ale seriei, de care Miskolc nu avea nevoie și trebuie admis faptul că maghiarii au format o echipă valoroasă cu o strategie de transferuri mult mai bine gândită decât cea de sub Tâmpa.
Astfel, Corona Brașov a ratat un nou obiectiv în acest sezon. După ce în Cupa Continentală nu a reușit să se califice în turul al treilea, acum formaţia brașoveană a ieșit în semifinale din Liga Mol, în condiţiile în care obiectivul era cel puţin repetarea performanţei de anul trecut, când s-a jucat finala. Acestea au fost singurele competiţii în care Corona a avut adversari importanţi și a clacat de fiecare dată.
Cum în acest an competiţional HSC Miercurea Ciuc nu a existat, fiind o echipă extrem de modestă, practic pe plan intern Corona nu a avut nici un rival, restul grupărilor având bugete care nu se pot compara cu cel de la Brașov. S-a câștigat deja Cupa României, probabil va urma titlul în Liga Naţională, dar aceste două trofee nu pot reprezenta o performaţă în condiţiile bugetului de care a dispus formaţia noastră și de salariile plătite în acest sezon. Deși stranierii din acest an competiţional au avut câteva evoluţii foatre bune în sezonul regulat al Ligii Mol și au impresionat, când era mai important să facă diferenţa pentru care au fost aduși, în play-off, ei au fost inexistenţi.
Un sezon ratat, din care trebuie trase unele concluzii. Măcar dacă s-ar fi uitat cineva la cea ce se face la Miskolc și ce la hocheiști sunt transferaţi acolo.
Meciul 4 al semifinalei Corona – Miskolc a fost livetext pe www.mytex.ro. Desfășurarea livetext a partidei, aici.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





