Politic

Udrea, despre schimbarea Codului de Procedură Penală. Mesaj pe Facebook!

 

 

Elena Udrea arată, într-un mesaj postat pe Facebook, că este de acord cu propunerea discutată în CMS privind interzicerea afirmațiilor publice în cazul persoanelor aflate sub control judiciar. Totuși, aceeași interdicție ar trebui să o aibă și acuzatorul, a mai spus aceasta.
„Ieri (joi – n.r.), în ședința CSM, a fost făcută o propunere interesantă. Domnul procuror Gheorghe Muscalu este de părere că persoana aflată sub control judiciar nu ar trebui să aibă voie să comunice public legat de cauza în care este acuzat. Deși ideea a venit ca urmare a situației create în cazul meu, declar că sunt total de acord!”, scrie Udrea pe Facebook.
„Într-un dosar penal există două părți care trebuie să aibă tratament egal: acuzarea și apărarea. Dacă acuzarea se face în mod public, atunci și apărarea trebuie să poată răspunde public. Deci, ar fi corect să nu mai vedem comunicate oficiale ori documente din dosare date «pe surse» din partea anchetatorilor, care au rolul de a construi percepția publică de vinovăție a celui acuzat, înainte ca o instanță să se pronunțe. Mai ales că «percepția publică» este un argument al acuzării invocat adeseori în fața judecătorilor“, mai scrie Udrea pe reţeaua de socializare.
Amintim că ieri magistraţii au discutat despre schimbarea Codului de procedură penală în așa fel încât persoanele care sunt cercetate sub control judiciar să nu poată face afirmații publice. Muscalu arăta că persoanele cercetate  care fac afirmații în spațiul public pot transmite mesaje în mod indirect celorlalți suspecți din dosar.

Citiţi și: Băsescu și Udrea, atac dur la adresa lui Iohannis


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google