Expres
BRAȘOV. Tâlhărie la drumul mare

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din orașul Râșnov, judetul Brașov, a fost arestat preventiv pentru tâlhărie, după ce a atacat un bărbat pe stradă și i-a luat toți banii pe care-i avea asupra lui.
Poliția Râșnov a fost sesizată ieri de un localnic de 61 ani cu privire la faptul că, în ziua respectivă, în timp ce se deplasa pe jos spre locuința sa, un bărbat necunoscut l-a agresat fizic și deposedat prin violență de 200 de lei. În urma verificărilor și investigațiilor efectuate de polițiști, după câteva ore de la sesizare a fost identificat și reținut suspectul în acest caz.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



