19 elevi au ajuns la spital, pare-se intoxicaţi cu monoxid ce carbon

Alertă, astăzi, într-o școală din judeţul Ilfov! 19 copii și două cadre didactice au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat în timp ce se aflau la cursuri, la subunitatea Tâncăbești a Școli Generale „Mihai Eminescu” din Ghermănești-Ilfov.
Primul caz s-a înregistrat pe la orele 8.30, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Școlar Judeţean Ilfov. Apoi, altor școlari din clasele pregătitoare și I au acuzat că le este rău. Unii aveau stări de leșin, altora le venea să vomite. În total, 19 copii au ajuns la spital, fiind trataţi în trei spitale din București, potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Ilfov, Rada Dumitru. La spital s-au prezentat și două cadre didactice, acuzând o stare generală de rău.
Prima ipoteză: intoxicare cu clor
Iniţial s-a crezut că ar fi vorba despre o intoxicaţie cu clor, dar medicii au infirmat această variantă. Astfel, se speculează că ar fi vorba despre o intoxicaţie cu monoxid de carbon, deși nu s-au găsit nereguli la centrala termică a școlii. „După incident, specialiștii au verificat din nou centrala, au făcut măsurători și au decis că aceasta nu ar fi avea nici o problemă. Mai mult, există toate avizele legale la zi, iar ultima verificare periodică a fost realizată în noiembrie anul trecut”, a declarat sursa citată.
Solicitarea premierului
Polițiștii ilfoveni au deschis un dosar penal pentru neluarea de măsuri legale de securitate și sănătate în muncă.
De asemenea, premierul Victor Ponta i-a cerut vicepremierului Gabriel Oprea să prezinte cât mai rapid o notă privind situaţia copiilor, din care să rezulte măsurile de sancţionare a vinovaţilor și soluţii de prevenire pe viitor a unor asemenea cazuri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





