112

Jumătate de tonă de tutun confiscată de la contrabandiști

 

Aproximativ 500 de kilograme de tutun, trei aparate artizanale pentru tocat și mărunţit tutun, precum și 32.000 de lei au ridicat poliţiștii, astăzi, în urma a 24 de percheziţii efectuate la suspecţi de contrabandă. În urma acţiunilor, 16 persoane au fost duse la audieri.
Descinderile au avut loc pe raza municipiului Caracal. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2014-2015, suspecţii au comercializat, prin curierat, tutun mărunţit, tratat.
La percheziţiile din Caracal, poliţiștii au găsit 200 de kilograme de tutun foi, valorând aproximativ 50.000 de lei, cele trei aparate de tocat, precum și banii, iar pe raza municipiului Slatina au fost indisponibilizate colete conţinând alte 300 kilograme de tutun mărunţit, tratat.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata accizelor este de aproximativ 200.000 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google