Miercurea Cenușii aduce un ritual aparent bizar

Biserica
Romano-Catolică celebrează astăzi Miercurea Cenușii, una dintre zilele de peste an care strâng cei mai mulți credincioși în biserici. Deși nu este o zi de sărbătoare obligatorie, mulți
oameni nu ar lăsa să treacă această zi fără să ajungă la biserică pentru
a fi marcați pe frunte cu semnul crucii cu cenușă. Chiar și oamenii
care merg rar la Biserică peste an fac efortul de a ajunge în Miercurea
Cenușii. Aceasta este o zi
de post și abstinență, de mare tristețe, în care creștinii se căiesc de
toate păcatele pe care le-au săvârșit peste an, punându-și simbolic
cenușă în cap, de unde numele de Miercurea Cenușii. Conform tradiției,
cu această zi începe cel mai însemnat și cel mai lung post de peste an,
Postul Mare (numit Lent) al Paștelui. Așa cum fac de secole, înainte de a
intra în post, credincioșii romano-catolici au petrecut, zilele
trecute, la Lăsatul Secului (Mardi Gras), cu măști, dansuri, mâncare și
băutură din belșug, îngropând simbolic, prin carnaval, iarna și păcatele
pe care le-au făcut de-a lungul anului liturgic, de la ultimul Paști.
Creștinii romano-catolici au primit apoi, astăzi, în biserici (iar unii copii, la școală), de la
clericii lor, dar și din partea Sanctității Sale Papa Francisc, binecuvântarea înaintea intrării în Postul Mare. În prima zi de
post sever, s-a oficiat și binecuvântarea cu cenușă, de aici și numele
zilei. Cenușa provine din ramurile sfințite anul trecut de Duminica
Floriilor și apoi arse, care se presară în formă de cruce pe capul
omului (mai recent, se face doar însemnarea pe frunte, în firmă de crece), cu avertizarea pentru convertire: „Memento homo quia pulvis es
et in pulverem reverteris” – „Adu-ți aminte, omule, că din pământ ești
și în pământ te vei întoarce”. Acest rit face o trimitere profundă la
vremelnicia trupului omului, punându-l față în față cu moartea,
simbolic, tocmai pentru a-i arăta că totul este trecător și, în virtutea
acestui lucru, are menirea de a se depărta de delăsare, uitare, păcat.
Miercurea Cenușii este o zi de post deplin și un fel de angajament de
purtare virtuoasă. Pentru cei care nu au putut participa la liturghia
din Miercurea Cenușii, în prima duminică a postului, adică în 22 februarie, anul acesta, se oficiază din nou binecuvântarea cu cenușă. Apogeul
postului va fi atins în Vinerea sfântă din Săptămâna Paștilor, când
Biserica suferă cu Cristos Cel Răstignit.
În acest an, Biserica
Romano-Catolică a stabilit celebrarea Paștelui în 5 aprilie, o dată cu
cele protestante (reformate, evanghelice, unitariene etc), dar cu o
săptămână mai devreme decât Biserica Ortodoxă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



