BRAȘOV. Mai puține îmbolnăviri, dar mai grave

Un singur brașovean nu a fost diagnosticat cu gripă, săptămâna trecută, iar pe ansamblu au fost înregistrate mai puține afecțiuni respiratorii la nivelul întregului județ, dar mai agresive, astfel că au fost necesare mai multe spitalizări.
Potrivit statisticilor Serviciului de Supraveghere și Control Bolilor
Transmisibile (SSCTB) din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP)
Brașov, în săptămâna 2-8 februarie 2015 au fost diagnosticați 1.491 de brașoveni cu boli specifice sezonului rece (cu 101 mai puțini față de săptămâna precedentă). Pe de altă parte, s-a înregistrat un număr mai mare de bolnavi care au avut nevoie de internare, 161 (dintre care 97 copii) față de 135, în intervalul anterior.
1.160 pacienți au fost diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), față de 1.240 cât existaseră în săptămâna precedentă, în scădere ușoară fiind și numărul bolnavilor de pneumonie, 330 față de 352.
Dintre cei 1.160 de brașoveni cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), 48 (față de 39) au avut nevoie de internare. Ca de obicei, cea mai afectată categorie în cazul IACRS a fost cea a copiilor cu vârsta de până la 14 ani: 642 (35 internați – mai mulți), 130 fiind chiar bebeluși (18 spitalizați).
Pe de altă parte, tot în perioada menţionată, medicii au înregistrat 330 de pacienți bolnavi de pneumonie, cu 22 mai puțini. Totuși, numărul spitalizărilor din cauza acestei afecțiuni pulmonare a fost mai mare, 113 față de 96. Din nou, numărul celor care au avut pneumonie a fost mai mare în rândul grupelor de vârstă de peste 15 de ani. Totuși, 138 de copii au contractat această boală pulmonară, 62 fiind spitalizați, iar dintre cei 35 de micuți cu vârste sub un an, 31 au avut nevoie de internare.
Un singur brașovean, cu vârsta între 15 și 49 de ani, a fost diagnosticat cu gripă, dar nu a avut nevoie de internare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



