112

„Specialiști” în trafic de persoane și proxenetism, „săltați” de DIICOT

 

Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT au efectuat 17 percheziții, în județul Prahova, pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, pe relația România – Spania.

În cauză, cinci persoane au fost reținute în România, iar șapte au fost arestate în Spania. Descinderile au avut loc alaltăieri, după care au fost duse la audieri 20 de persoane. 

„În urma cercetărilor efectuate în colaborare, de către autoritățile judiciare din România și Spania, s-a stabilit faptul că, începând din anul 2011, membrii grupării ar fi racolat peste  20 de tinere, printre care minore, pe care le-ar fi transportat în Marea Britanie și Spania, în scopul exploatării sexuale. Acolo, tinerele ar fi fost determinate să practice prostituția în folosul membrilor grupării infracționale”, au informat anchetatorii.

În ianuarie, polițiștii BCCO Ploiești și procurorul de caz s-au deplasat în Spania, unde au făcut percheziții la locuințele liderilor grupării. Atunci, au fost arestați șapte inși. 

Cercetările sunt continuate de polițiștii BCCO Ploiești și de procurorii DIICOT. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google