Expres

BRAȘOV. Doar 1.800 de vaccinuri antigripale neadministrate

 

Peste 8.300 dintre cele 10.620 de doze trimise de Ministerul Sănătății la Brașov au fost administrate pacienților. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov mai are 800 în depozit, restul fiind la doctorii de familie.

La scurt timp după declanșarea, mult întârziată a campaniei de vaccinare împotriva gripei, inspectorii de la Direcția de Brașov au primit sarcină să efectueze un control tematic la medicii de familie. „S-a verificat dacă le țin în frigider, dacă le-au administrat pacienților, nu doar să le fi luat din depozit și să le țină la ei, cum au reacționat pacienții, dacă au existat efecte adverse, dacă medicii au făcut raportul corect asupra acestor posibile consecințe etc”, potrivit dr. Magdalena Coman, directorul executiv al DSP Brașov.
Controlul tematic s-a încheiat în primele zile ale lunii trecute, iar medicii de familie din județ au ieșit bine. „Nu au fost găsite multe doze pe stoc, care să nu fie administrate sau care să nu fie ținute la temperatura adecvată, pacienții erau programați, au fost administrate celor din grupele de risc”, a precizat dr. Coman.
Șefa DSP a precizat că cele 10.600 de doze repartizate de Ministerul Sănătății județului Brașov au ajuns în două tranșe. Prima, de 3.040 de doze, a fost distribuită în principal către unitățile sanitare și către instituțiile în care sunt îngrijiți bătrâni, copii și bolnavi cu afecțiuni cronice grave, dar și la medicii de familie, care au primit câte 20 de doze fiecare. Tot acestora din urmă le-au fost împărțite ulterior și cele 7.600 de doze sosite în a doua tranșă. Dacă la finele anului fuseseră administrate 6.118 dintre flacoane, acum s-a ajuns la 8.339 de persoane vaccinate antigripal de către doctorii de familie. Șefa DSP a mai precizat că în depozitul Direcției sunt 800 de doze, celelalte peste 1.000 fiind la medici, urmând a fi distribuite pacienților de pe liste.

De cinci ori mai puțin decât acum opt ani

Vaccinul este acordat gratuit unor categorii de risc în care intră copiii de la șase luni la cinci ani, gravidele și persoanele vârstnice, la care se adaugă personalul medical, cel de îngrijire și de asistență socială din unitățile în care sunt instituționalizați copii și bătrâni, expus prin natura profesiei.
Cele 10.600 de doze (cam un sfert față de ceea ce a solicitat DSP) repartizate de Ministerul Sănătății reprezintă întregul lot care va ajunge în județul nostru. Spre comparație, în sezonul rece 2006/2007, s-au distribuit și administrat 50.000 de doze brașovenilor, dintre cele 3,7 milioane comandate de minister pentru toată țara.
Însă, în ultima vreme, s-a constatat o scădere dramatică a interesului populației față de vaccinarea antigripală. Tot mai mulți părinți refuză vaccinarea antigripală a copiilor, iar problema este la nivel global. Acesta este motivul inovcat de MS pentru a înjumătăți anul acesta numărul de doze (de la un milion, în sezonul 2013/2014), susținând că poate suplimenta oricând stocul, la cerere.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google