Expres
Brașov. Fabrica de ciment de la Hoghiz, vândută

Fabrica de ciment pe care compania Lafarge o deţine în comuna Hoghiz va fi vândută unui concern irlandez de materiale de construcții. Este vorba despre CRH care a anunţat ieri că va prelua pentru suma de 6,5 miliarde de euro o parte din activele scoase la vânzare de Lafarge și Holcim. Potrivit celor de la economica.net, Lafarge vinde toate operaţiunile din România, inclusiv și cea de la Hoghiz. Aceeași sursă mai menţionează faptul că cei de la Lafarge și Holcim sunt obligaţi să vândă activele din Europa, Canada și alte regiuni ale globului pentru a obţine din partea autorităților de reglementare aprobarea în vederea realizării fuziunii lor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



