La Stretenie, ursul ne arată când vine primăvara

Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin-top:0cm;
mso-para-margin-right:0cm;
mso-para-margin-bottom:10.0pt;
mso-para-margin-left:0cm;
line-height:115%;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:12.0pt;
font-family:”Times New Roman”,”serif”;}

Astăzi, credincioșii aparținând Bisericilor creștine istorice
sărbătoresc Întâmpinarea Domnului, la 40 de zile de la Naștere, sărbătoare despre ale cărei
semnificaţii puteţi citi AICI. În tradiţia populară este una dintre cele trei zile cunoscute din
vremuri imemoriale drept Martinii de iarnă, Stretenia sau Ziua Ursului (una
dintre ele).

Martinul de mijloc, din 2 februarie , coincide cu
Întâmpinarea și cu o altă sărbătoare păgână, Ziua Ursului, care se
sărbătorește, pentru ca fiara să nu atace vitele peste an, notează etnologul
Ion Ghinoiu.  Ca la orice mare sărbătoare, se spune că, în această zi, se
află vremea de peste an, Acum, anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment
propice pentru a face previziuni meteorologice. Dacă e cald, e bine, dar mai
ales dacă ursul își strică bârlogul e semn de primăvară timpurie. Femeile au
grijă să nu arunce în bătătură cărbuni aprinși, pentru că măresc fertilitatea
lupoaicelor. Se spune că, dacă o lupoaică înghite un cărbune aprins, „rămâne
grea”. Tradiția are legătură cu străvechea sărbatoare romană a Lupercaliilor,
de la începutul lui februarie, când aveau loc lustrațiuni și procesiuni în
jurul Romei, cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus,
adică ucigătorul lupilor, spre ocrotirea turmelor.

În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sunt
bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci. Practicarea
acestui ritual aduce bucurii și alungă boala din familiile generoase.

În credința
populară, cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai
de necazuri și nu-i va merge bine. În general, ziua de Stretenie se ţine pentru
sporul casei și pentru sănătate. Superstiţiile specifice zilei de Stretenie
sunt numeroase. Potrivit uneia dintre ele, cine lucrează în ziua de Stretenie
va avea parte de boală și i se va strâmba gura; dacă boul, în cursul zilei de
Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna; dacă însă
va bea apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și
oi; dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci va fi o vară călduroasă și
îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi
friguroasă și neroditoare.

Ursul este un personaj totemic în credință populară, asociat
cu un bătrân puternic și înțelept, în legătură cu care se pune schimbarea
vremii. Dacă de Stretenie e soare și ursul își vede umbra, iarna se mai
prelungește cu încă șase săptămâni. Dacă, însă, e vreme noroasă și ursul nu-și
vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape. Pentru a-i
câștiga bunăvoința ursului, oamenii îi lasă în cale ofrande constând în carne
și miere. Copiii sunt unși cu grăsime de urs pentru a deveni puternici și
rezistenți, iar cei mai firavi și mai plăpânzi, mai ales după ce scapă după o
boalp grea sunt botezați Ursu. Cei sperioși sunt afumați cu păr smuls din blana
unui urs. De asemenea, în satele colindate de țiganii ursari, bărbații se lasă
călcați de urs, pentru a fi sănătoși și puternici.

Obiceiuri pentru
roade bogate în vii

Un ritual respectat în mediul rural, numit și „Târcolitul
viilor,” spune că în ziua Întâmpinării Domnului iarna se pregătește de plecare
și astfel, la Martinii de Iarnă, se dă startul calendarului viticol. Sătenii
merg la vie  pentru a împlini un ritual care să atragă sporul viței de
vie. Obiceiul cere a bărbații să meargă la viile lor, de obicei cu sania,
ducând în procesiune o ploscă  plină cu vin, funingine din sobă amestecată
cu seu, o bucată de tobă  de porc, ce simbolizează spiritul grâului. Cu
aceste ofrande ei ocolesc via de trei ori și se opresc lângă fiecare butuc de
vie, taie câte o coardă de viță, o ung cu untura amestecată cu funingine și
picură vin peste butucul viței. Apoi ei gustă din bucata de tobă și beau vin,
rostind și o rugăciune, prin care îl roagă pe Dumnezeu ca strugurii  să
crească cât bucata de tobă. Corzile de vie sunt binecuvântate cu semnul crucii,
iar unele sunt aduse în căminul gospodarului și se plantează, devenind „Norocul
cel mare al Viței”. Ei taie câteva corzi, cu care să se încingă și să-și facă o
cununiță. Apoi, viticultorii dezgropau o sticlă cu vin, ascunsă în brazdă din
toamnă, fac focul, ard ritualic coardele uscate, sacrifică un berbec, beau și joacă.
Uneori, aveau loc și dialoguri, de genul „Bună
dimineața, vie! Să trăiești, Ilie! Faci vin sau te tai? Fac!”, în timp ce
via este „ameninţată” cu toporul.

Proprietarii viței organizează un mare ospăț în casa unui
gospodar, la întoarcerea de la ogor, cântă și se veselesc pentru ca viitoarea
recoltă de struguri să fie cât mai bogată.