Politic

Încă o aberație legislativă: Ministerul Justiției a luat la țintă traducătorii autorizați

 

Ministerul Justiției a pus în dezbatere, însă cu „discreție”, un proiect de lege privind traducătorii și interpreții judiciari, care a stârnit revolta celor pe care îi afectează în mod direct. Ei acuză faptul că proiectul îngrădește libertatea traducătorilor și că încearcă să deturneze această activitate în folosul unui grup, prin instituirea intermediarilor între traducător și client. În mod ciudat, în proiectul legislativ apare o entitate numită Uniunea Națională a Traducătorilor și Interpreților Judiciari „organizație profesională cu personalitate juridică”, unde ar urma să fie obligați să se înscrie și să cotizeze traducătorii și care, împreună cu Ministerul Justiției, să le controleze activitatea. Asta, deși traducătorii autorizați și-au înființat, de multă vreme, propria organizație: Asociația Profesională a Interpreților și Traducătorilor. De altfel, și mai ciudat, cea mai mare parte a proiectului de lege nu reprezintă, de fapt, decât un soi de statut al numitei Uniuni, ceea ce este de natură a amplifica suspiciunile că demersul este făcut în interesul acesteia. „De când Ministerul Justiției, adică o structură guvernamentală, s-a transformat într-o entitate care vrea să legifereze înființarea unei anumite organizații profesionale, adică non-guvernamentale? Plus că, din câte am aflat ,acest proiect este copiat, în mare parte, după statutul notarilor. Ceea ce nu este deloc în regulă”, spune un traducător autorizat din Brașov. 

Reprezentanții Asociației Profesionale a Interpreților și Traducătorilor susțin că proiectul cuprinde numeroase anomalii, având ca rezultat atât creșterea poverii fiscale asupra celor ce practică aceste activități și a clienților lor, cât și îngrădirea dreptului la muncă. Este, de altfel, ceea ce cuprinde și o petiție postată pe site-ul www.petitieonline.net, intitulată „Nu proiectului de lege abuziv îndreptat împotriva traducătorilor” și adresată celor care îl promovează și îl susțin: „Noi, traducătorii suntem mulți și totuși puțini. Suntem mulți pentru că, dacă am face un calcul de bază pornind de la cotizația pe care ar trebui să o plătim conform Proiectului de lege privind traducătorii și interpreții judiciari, de la taxa de examinare pe care am fi nevoiți să o achităm o dată la 6 ani, de la posturile nou create în vederea evaluării traducătorilor, de la controlul pus în mâinile notarilor, avocaților etc., etc., etc., știți și dumneavoastră că am obține o sumă frumușică pentru …. „bugetul de stat” (noi știm traducerea cuvintelor din paranteză).

Suntem însă puțini. Ce mai contează cel puțin 37.000 persoane rămase șomere și zeci de mii de PFA-uri și SRL-uri închise? Suntem 37.000 de furnici sub talpa pantofului dumneavoastră uriaș. Și doriți să ne striviți pur și simplu. Doriți să ne îngrădiți dreptul la muncă și accesul la piața muncii. Drept prevăzut de Constituție. Constituția? O mică pietricică sub aceeași talpă uriașă. Să o strivim și pe aceasta! Și lista drepturilor încălcate ar putea continua. Dar nu vreau să vă plictisesc. Până la urmă, sunt doar una dintre cele 37.000 furnici”.

(M.G.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google