Expres

Brașovenii sunt invitați să sărbătorească Ziua Unirii

 

Instituția Prefectului – Județul Brașov în parteneriat cu Garnizoana Brașov organizează astăzi, o manifestare specială dedicată „Zilei Unirii”, o ceremonie militară și religioasă cu ocazia împlinirii a 156 de ani de la acest act istoric. La evenimentul care va avea loc în Piața Unirii (Piața Prundului) începând cu orele 11.00, sunt invitați parlamentarii județului Brașov, oficialități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate, ai partidelor politice, asociațiilor și organizațiilor nonguvernamentale.
Această activitate va cuprinde: intonarea imnului național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiune privind însemnătatea zilei de 24 ianuarie, moment artistic susținut de muzica militară a Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, defilarea gărzii de onoare, iar în final Hora Unirii.
Garda de onoare este constituită din militari aparținând Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Ţara Bârsei” Brașov.
„Invit cu această ocazie pe toți brașovenii să participe la activitățile prilejuite de aniversarea a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române”, spune prefectul Brașovului, Mihai Mohaci.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google