Begu și Halep, în optimi la Australian Open

Irina-Camelia Begu, locul 42 WTA, a învins-o ieri, cu scorul de 6-4, 6-4, pe germanca Carina Witthöft și s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Melbourne, aceasta fiind cea mai bună performanță din cariera româncei. Begu, care până în acest an nu a depășit niciodată turul doi al unui Grand Slam, o va întâlni în optimile de finală pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 7 WTA și cap de serie numărul 7.
„Nu o cunosc prea bine pe Irina. Nici nu știam că a câștigat. Voi discuta cu antrenorul meu, iar pe teren voi face ceea ce voi lucra la pregătire”, a precizat Bouchard.
De asemenea, Simona Halep a întrecut-o cu 6-4, 7-5 pe americanca Bethanie Mattek-Sands, calificându-se și ea în optimile de finală ale Australian Open. Jucătoarea noastră de tenis va juca în faza următoare cu belgianca Yanina Wickmayer, care a dispus, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, de italianca Sara Errani, cap de serie numărul 14.
Legat de următoarea ei adversară, Simona Halep a susținut: „M-a învins de fiecare dată când am întâlnit-o, dar următorul meci va fi o altă poveste, pentru că mi-am îmbunătățit mult jocul. Am șansa mea de a o învinge, însă mă aștept la un duel foarte greu. Rivala este înaltă și foarte puternică. A fost în Top 20 în trecut, o cunosc. Lovește mingea foarte puternic, servește bine. Dar, rămân concentrată pentru fiecare punct și voi lupta pentru victorie. Trebuie să mă mișc rapid și să-mi fac jocul, să fiu agresivă”.
În optimi a acces și Maria Sharapova, după duelul cu Zarina Dias (Kazahstan), 6-1, 6-1.
Pe tabloul masculin s-a înregistrat un rezultat șoc, Roger Federer, locul 2 ATP, fiind învins, 6-4, 7-6, 4-6, 7-6, de italianul Andreas Seppi, locul 46 ATP. Acesta a reușit prima victorie în fața elvețianului, după ce pierduse cele 10 întâlniri anterioare.
La dublu, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer, favoriți 6, s-au calificat în optimi, după ce au câștigat, 6-4, 6-2, în fața cuplul australian Chris Guccione – Lleyton Hewitt. Și Florin Mergea și Dominic Inglot au învins cuplul argentinian Diego Schwartzman – Horacio Zeballo, 7-6, 4-6, 6-2. În schimb, cuplul Monica Niculescu – Vitalia Diatcenko a fost învins de perechea americană Raquel Kops-Jones – Abigail Spears cu 6-1, 3-6, 7-6. (S.R.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



