„Ce iarnă frumoasă la 15 ianuarie!”

Data de 15 ianuarie, aniversarea nașterii lui Mihai Eminescu, a fost legiferată din 2011 drept Ziua Culturii Naționale. Totuși, data aceasta este doar simbolică, cea reală a nașterii lui Mihai Eminescu fiind 20 decembrie „pe stil vechi” sau 1 ianuarie „pe stil nou”. Înregistrarea nașterii, la Botoșani, s-a făcut mai târziu de către părinți, iar ulterior a survenit reforma calendarului.
Omagierea lui Mihai Eminescu, la 165 de ani de la naștere, cuprinde manifestări diverse de elogiere, în întreg spațiul cultural românesc. Din păcate, în preajma fiecărei aniversări se reaprinde flacăra controversei între „eminescofilii” isterizați și detractori pe de o parte, dar și între cei care i-au confiscat imaginea, înrolând-o unor cauze mai mult sau mai puțin neavenite, și cei care, cu spirit lucid și critic, avertizează că acel cult construit pe sintagme ale unui limbaj de lemn, în care osanalele, metaforele tocite prin uz, se înghesuie, sufocă imaginea vie a poetului, a „omului deplin al culturii românești”, cum l-a numit Constantin Noica. „Ce trebuie să ne spunem cu toții – profesori, elevi, istorici literari, gazetari și cititori obișnuiți – este că Eminescu nu (mai) este Ceaușescu. Nu este un mit, o statuie, un zeu, un semipreparat de turnat ca ingredient în zeama naționalistă sau în războaiele culturale care, din nefericire, ne alterează seninătatea exegetică de peste un secol încoace. Dimpotrivă, Eminescu este tot ce poate fi imaginat mai viu, mai curat, mai exemplar și mai ne-tipic pentru lehamitea, zeflemeaua și nimicnicia levantină”, declara criticul literar Dan C. Mihăilescu. De aceea, așa cum mari gânditori au spus-o înaintea noastră, elogiul onest și autentic care îi poate fi adus este să-l recitim pe poetul, prozatorul, dramaturgul, ziaristul și gânditorul Mihai Eminescu.
„Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru în tot ce are el mai curat și mai nins. Nu trece zi și nu trece noapte în care, firesc cum respirăm să nu-i zicem și numele lui, ca pe ceva sigur al tuturora și sigur al fiecăruia dintre noi. Pentru noi, Eminescu este o ființă asemănătoare mării care spală cu valuri arhipelagul homeric al lui Ulysse. Eminescu se mira înminunat că ar fi putut să creadă că ar putea să moară vreodată. Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată. Ce iarnă frumoasă la 15 ianuarie! O, tu fulg de zăpadă, râu și coroană a purității sufletului nostru de copil! Eminescu este numele acestei țări. România este numele lui Eminescu. El este atât de mult al nostru, încât noi din nebăgare se seamă am început să fim ai LUI”, nota genialul său urmaș într-ale poeziei Nichita Stănescu.
Ziarist incomod
Cea mai însemnată parte a activității lui Eminescu a fost dedicată gazetăriei și politicii. Din 1876 a devenit ziarist profesionist – ocupația sa principală până la sfârșitul vieții. A debutat la Curierul de Iași și apoi, în 1877, a ajuns redactor la Timpul, din 1880 redactor șef și redactor pe politică până în 1883.
Eminescu își asumă ca pe o profesiune de credință lupta pentru România, amendând atât liberalii, cât și conservatorii pentru politica trădătoare de cedare în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos, dar și cu rigoare, scria cu o forță devastatoare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



