Tânără condamnată după ce și-a ucis bebelușul

Doi ani de închisoare are de executat o tânără care și-a ucis bebelușul de abia născut, pe când era elevă în clasa a XI-a. Ea a fost condamnată definitiv, ieri, de Curtea de Apel Iași. Inițial, inculpata fusese condamnată la închisoare cu suspendare.
Ancheta a început în februarie anul trecut, după ce eleva Colegiului „Dimitrie Cantemir” a ajuns la Spitalul Municipal Huși, în stare gravă, prezentând semnele unei nașteri recente. Pe atunci, ea locuia cu chirie în Huși, fiind din Bunești-Averești. În acea locuință, polițiștii au descoperit cadavrul bebelușului, care prezenta urme de violență. Trupul neînsuflețit era într-o pungă ascunsă după fotoliu. La necropsie s-a stabilit că micuțul s-a născut viu. Totodată, s-a notat că avea organele interne rupte și semne de ștrangulare. Ulterior, fata a mărturisit că a născut singură, în baie, în timp ce gazda dormea. În ceea ce privește leziunile descoperite pe trupul nou-născutului, ea a declarat că l-a scăpat din mâini, iar bebelușul a căzut de pe vasul de toaletă pe gresie.
După ce s-a asigurat că micuțul nu mai trăiește, l-a ascuns după fotoliu și a curățat sângele din baie. Gazda la care locuia eleva a declarat că nu a auzit nimic suspect. Cum starea de sănătate a tinerei s-a înrăutățit după naștere, gazda a cerut ajutor prin 112.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



