Cetățeni sârbi trimiși în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în lipsă, a doi cetățeni sârbi pe care îi acuză de cumpărare de influență. Potrivit unui comunicat remis de anchetatori, în lunile februarie-martie 2012, cei doi, Andrejevic Aleksandar și Aksentijevic Dimitrije, prin intermediul lui Iacob Chișărău și Adrian Dan Rus, i-au oferit 60.000 de euro judecătorului Nicolae Cătălin Șerban, la momentul acela vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara. pentru a interveni pe lângă colegi de-ai săi, ca să respinfă căile de atac formulate în două dosare penale.
Pe 14 martie 2012, cei doi inculpați i-au dat magistratului 50.000 de euro, prin intermediul lui Iacob Chișărău, Ioan Marian Mihăilă și Mihaela Ramona Șerban. Banii au fost găsiți de anchetatori în aceeași zi, în cabinetul notarial al femeii, cu ocazia unei percheziții.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.
În afara celor doi sârbi, ceilalți inși implicați în caz au fost condamnați definitiv la pedepse cuprinse între 2 ani de închisoare cu suspendare și 5 ani cu executare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





