Expres
BRAȘOV. Meșotiștii sărbătoresc Ziua colegiului

Meșotiști de astăzi sau de altădată se vor reuni mâine, la Sala Patria, pentru a sărbători Ziua liceului. Prima școală reală din Transilvania, devenită în 1919 liceu real, va împlini în toamnă venerabila vârstă de 146 de ani, timp în care s-a impus ca fiind una din cele mai prestigioase instituții de învățământ preuniversitar din Brașov și nu numai. Potrivit directorului Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă”, prof. Aurel Bârsan, festivitatea, care va începe la ora 10.00, va cuprinde discursuri, premierea elevilor și a profesorilor, lansarea anuarului și a revistei colegiului, apoi un program artistic pregătit de către meșotiști și dascălii lor.
Patronul spiritual al unității de învățământ, Dr. Ioan Meșotă, este cel care a înființat în 1869, școala reală inferioară în cadrul „Școalelor centrale romane greco-ortodoxe”. Regretatul director Valentin Georgescu a reușit, chiar în timpul comunismului, când școlile își pierduseră identitatea și aveau doar numere, să redea instituției de învățământ, prin ordin al Consiliului de Stat, numele de „Dr. Ioan Meșotă”, nume care i-a fost atribuit încă din 1919. Acum, evenimentele pregătite de ziua Colegiului au loc odată cu o importantă sărbătoare religioasă, când sunt pomeniți Sfinții Vasile, Grigorie și Ioan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



