BRAȘOV. „Nu mai putem răbda! E «criminal»!”

Câteva zeci de persoane, locuitori din Ţara Făgărașului, în frunte cu primarii localităților din care provin, au protestat azi în fața Prefecturii Brașov, pentru a atrage atenția asupra situației dezastruoase a drumului Șercaia – Hoghiz, „Drumul rușinii”, și a cere repararea de urgență a acestuia.
Oamenii purtau pancarte pe care scria „24 de km de calvar”, „Șercaia-Hoghiz, cel mai rău drum din România”, „Mașinile noastre sunt praf”, „Taxa de drum pentru ce?!”, „Suntem disperați! Nu mai putem răbda”, „Copiii noștri nu ajung la școală”, „Operatorii de transport refuză RUTA”, „Pompierii nu ajung la timp”, adică exact doleanțele lor legate de drumul care este de mulți ani doar o înșiruire de gropi adânci.
În același timp, primarii localităților din care provin protestatarii, Comăna, Șoarș, Șercaia, Ticușu, Jibert și Părău, împreună cu parlamentarii PNL Mihai Donțu și Sebastian Grapă, s-au întâlnit cu prefectul Mihai Mohaci, pentru a-i înmâna o petiție către Ministerul Transporturilor, cerând repararea „Drumului Rușinii”, fost DJ 104 Șercaia – Hoghiz, devenit DN 1S. „Prin prezenta, cetăţenii, consilierii locali, primarii localităţilor Hoghiz, Comana, Ticușu, Părău și Șercaia, precum și parlamentarii colegiului 3, dorim sa tragem un semnal de alarmă cu privire la stare deplorabilă a drumului Hoghiz – Șercaia. Considerăm că situaţia celor care locuiesc sau tranzitează respectiva zonă este una disperată și solicitam măsuri urgente si concrete pentru reabilitarea celor 24 de km de drum. Drumul are gropi adânci de până la jumatate de metru, întinse pe întreaga suprafaţă a șoselei, iar mașinile circulă, de cele mai multe ori, pe lângă drum, pe câmp. Astfel, solicităm acordarea în regim de urgenţă a sumelor necesare pentru reabilitarea carosabilului și desemnarea unui executant competent printr-o procedură accelerată. Menţionăm faptul că acest drum deservește peste 12.000 de cetaţeni care au, în mare parte, acest drum ca unică legatură. Pe acest drum ar trebui sa circule și autovehiculele de transport în comun, microbuzele școlare, dar și autovehiculele de intervenţii ale Pompierilor, Salvării, SMURD ș.a., ca unică posibilitate de acces la localitaţile sus-menţionate. Aducem aminte că acest drum nu a fost reparat din anul 2006 (exceptând mici porţiuni de intravilan), acesta aflându-se în procedură de reclasificare din drum judeţean în drum naţional. La începutul anului 2014 acesta a fost clasificat în categoria drumurilor naţionale cu indicativul DN1S, cu promisiunea fermă că va fi reabilitat în cel mai scurt timp. Iată că a trecut un an de atunci, iar locuitorii zonei se află în aceeași situaţie disperată.
Disperarea locuitorilor a condus la numeroase manifestări ale cetaţenilor, începând cu anul 2008 (culminând cu blocarea drumului), cu afișarea de pancarte de către locuitori și, mai ales, cu porecla dată acestuia: DRUMUL RUȘINII. La nivel parlamentar, deputatul Mihai Donţu a depus amendamente bugetare, adresând Guvernului mai multe întrebări si interpelări, între anii 2008 și 2014, dar fără niciun rezultat concret.
Stimaţi domni, această situaţie nu mai poate continua! Răbdarea oamenilor a ajuns la limită, iar lipsa unor masuri concrete din partea Guvernului poate duce la o degenerare a acestor nemulţumiri, cu consecinţe imprevizibile. Nu este târziu pentru măsuri, dar acestea trebuie luate foarte urgent.
Ca urmare, vă rugăm sa luaţi în considerare acest demers civic și democratic și să întreprindeţi, de urgenţă, măsurile care se impun pentru soluţionarea acestei situaţii dificile”, se arată în petiție.
„Situația acestui drum este dezastruoasă, este un drum «criminal», nu se mai poate circula pe el, oamenii și-au spart mașinile, chiar și cei de la ISU și SMURD au ajuns să-și spargă baia de ulei la mașini și nu pot interveni la timp, copiii nu pot ajunge la școală, casele sunt fisurate. Cetățenii din zonă sunt disperați, sunt și ei plătitori de taxe și impozite, dar drumul nu a fost reparat de opt ani. Ce s-a mai făcut s-a făcut pe intravilanul localităților, dar tot au rămas 20 din 24 nereparați”, a punctat deputatul liberal Mihai Donțu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





