112

Șef pe oncologie, judecat pentru 52 de infracțiuni de luare de mită

 

De 52 de infracțiuni de luare de mită este acuzat Csiki Csongor, medic specialist în oncologie, șef Compartiment Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc și coordonator judeţean al Programului naţional de oncologie pentru judeţul Harghita, la data faptelor. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului, potrivit unui comunicat remis de DNA. 

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2011-2014, bărbatul a primit bani (însumând 1.330 de lei) și bunuri alimentare de 203 lei, cu ocazia efectuării a 39 de consultații în cabinetele sale din Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc. În fapt, el lua minim 50 de lei pe pacient, în schimbul eliberării unei reţete periodice sau a efectuării unei consultaţii, după cum susțin procurorii DNA. El a fost prins în flagrant pe 7 iulie 2014, când a primit bani și alimente de la 13 bolnavi. „În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului, asupra sumelor de: 2110 lei, 600 USD și 200 Euro, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la inculpatului Csiki Csongor”, au informat reprezentanții DNA. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita, cu propunere de menţinere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google