Expres

BRAȘOV. Mai mulţi hoţi din buzunare, mai puţini tâlhari

 

Prevenirea și combaterea criminalității stradale a constituit un obiectiv prioritar și anul trecut, ne-a transmis conducerea IJP Brașov, cu ocazia prezentării activităţii pe 2014. Astfel, s-a înregistrat o scădere față de 2013, la 794 de fapte de la 844, marea majoritate înregistrându-se în municipiul Brașov.  

Poliţiștii structurilor de investigații criminale au reușit în 2014 să soluționeze toate cele 18 infracţiuni grave contra persoanei înregistrate, respectiv 7 fapte de omor, 9 tentative de omor și 2 lovituri cauzatoare de moarte. La acest indicator există un trend descrescător, spun poliţiștii, în anul 2013 înregistrându-se 27 fapte similare.

Tâlhăriile au scăzut faţă de anul precedent de la 175 la 146, majoritatea faptelor fiind smulgeri de telefoane, genți și bijuterii.

Furturile au înregistrat o scădere  faţă de anul trecut,de la 5.978 la 5.493. Au scăzut furturile din locuinţe (947/894) și din societăţi comerciale (1146/1127), din auto (639/595), de animale (103/92), de cablu și materiale feroase (191/102).

Creșteri s-au înregistrat la furturi din buzunare (238/158) și de auto (49/38). 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google