112

ACCIDENT pe DN 1A! O persoană a MURIT, iar soția unui deputat este în COMĂ profundă

 

Alte patru persoane au fost rănite. Una dintre victimele accidentului este deputatul Sorin Teju, ales pe listele USL în colegiul Valea Teleajenului. Parlamentarul, aflat într-un autoturism împreună cu soția sa și o altă persoană, a suferit o dublă fractură de gambă și a fost dus de urgență la Spitalul Județean din Ploiești. Soția deputatului este în comă profundă. O altă femeie este, de asemenea, în comă, iar alte două persoane au suferit politraumatisme, însă viața lor nu este în pericol. Persoana care a decedat se afla în mașină cu parlamentarul. Medicii de la ambulanță au încercat să o resusciteze la locul accidentului, însă fără rezultat.

În accidentul petrecut pe DN 1A, în localitatea Lipănești, din județul Prahova, au fost implicate două autoturisme. Potrivit unor surse, deputatul se afla la volanul mașinii sale, însă nu el ar fi provocat accidentul, ci șoferul unei mașini de lux, care ar fi intrat pe contrasens. Traficul rutier a fost întrerupt aproape o jumătate de oră în zona respectivă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google