Știința ajunge în satele din Brașov: Fundația Comunitară lansează Științescu HUB 5.0 cu un buget de 50.000 de lei

Fundația Comunitară Brașov, cu sprijinul partenerilor locali Eviden România și Globant, lansează pilonul Științescu HUB 5.0 din cadrul ediției a noua a programului Fondul Științescu. Cu un buget de 50.000 de lei, apelul caută proiecte educaționale validate care pot fi multiplicate și extinse în școlile din mediul rural.
Ediția Științescu 9.0 dispune de un buget total de 116.813 lei și este structurată pe două componente: Științescu Clasic (lansat în septembrie, cu o finanțare de 66.813 lei) și Științescu HUB 5.0 (lansat astăzi, cu o finanțare de 50.000 lei).
Ce propune pilonul Științescu HUB 5.0
Științescu HUB este un spațiu educațional creativ și nonformal dedicat promovării disciplinelor STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică). Pilonul 5.0 își propune să susțină scalarea unor inițiative educaționale care au demonstrat deja că oferă soluții practice și eficiente în edițiile anterioare ale programului.
În cadrul acestui apel vor fi selectate 2-3 proiecte, valoarea unei finanțări fiind cuprinsă între 15.000 și 25.000 lei per proiect.
Principalele condiții de participare și implementare sunt:
- Condiție obligatorie de mediu: Fiecare proiect trebuie implementat în două comunități rurale distincte, în care programul Științescu nu a mai fost derulat în ultimii 3 ani.
- Beneficiari: Proiectele trebuie să ajungă la cel puțin 100 de copii și adolescenți (cu vârste între 6 și 19 ani), având un minim de 50 de elevi participanți în fiecare dintre cele două comunități rurale.
- Perioada de implementare: Proiectele se vor derula în intervalul 1 ianuarie – 31 mai 2027.
Cine poate aplica și cum se trimit dosarele
La Științescu HUB 5.0 pot depune proiecte:
- Organizații neguvernamentale (asociații, fundații, asociații de părinți sau ale școlilor, asociații studențești);
- Unități de învățământ (școli, licee);
- Echipe nou-formate din mentori și grupuri de inițiativă care au implementat cu succes proiecte Științescu în edițiile anterioare.
Aplicațiile se primesc până la data de 20 noiembrie 2026. Ghidul aplicantului și documentele necesare sunt disponibile pe pagina oficială: brasov.stiintescu.ro/editia-9-0-2026-2027/. Câștigătorii vor fi anunțați pe 10 decembrie 2026.
Proiectele câștigătoare în pilonul Științescu 9.0 Clasic
Noul apel HUB 5.0 completează ediția curentă, alăturându-se celor 7 proiecte deja finanțate în cadrul pilonului Științescu Clasic:
- STEM Flow – Surse de energie verde (Asociația Prietenii lui Moisil) – 8.000 lei
- Green Data Lab – Sera Inteligentă (Colegiul Național „Andrei Șaguna“) – 10.000 lei
- 2Fun Educational Experiments – „Știința din borcan până la laborator“ (GI 2FUN – Școala Gimnazială Sânpetru) – 10.000 lei
- NutriLAB: știință, culoare și tehnologie, în farfurie (Asociația de Părinți „Școala Generală nr. 11 Ștefan Octavian Iosif“ Brașov) – 10.000 lei
- Cronicarii lui Castoraș: Vocea Naturii (Grupul de Inițiativă Clubul lui Castoraș) – 9.996 lei
- Peek a Boo! Lab (Școala Gimnazială Nr. 6 „Iacob Mureșianu“ Brașov) – 9.670 lei
- Bee Symphony (G. I. Symphony – Școala Gimnazială Nr. 27 „Anatol Ghermanschi“ Brașov) – 9.147 lei.
Despre Fundația Comunitară Brașov – În cei 11 ani de activitate, Fundația Comunitară Brașov a finanțat și mentorat 369 de proiecte comunitare, acordând un buget total de 7.452.149 lei prin mobilizarea a peste 149 de donatori corporate și 20.642 de donatori individuali. Fundația este parte din mișcarea națională a fundațiilor comunitare din România (ffcr.ro).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





