Delicte

BILANȚ | Garda Forestieră Brașov a aplicat amenzi de 377.000 de lei în septembrie. Peste 600 de metri cubi de lemn, confiscați fizic sau valoric

Garda Forestieră Brașov a aplicat amenzi în valoare totală de 377.000 de lei, în luna septembrie 2026, în urma controalelor pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a neregulilor privind expedierea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase.

Potrivit bilanțului instituției, în perioada analizată au fost desfășurate 159 de acțiuni de control, în urma cărora au fost constatate 102 fapte cu caracter contravențional.

Totodată, inspectorii au dispus confiscarea unui volum total de 606,88 metri cubi de material lemnos, din care 371,98 mc au fost confiscați fizic, iar 234,9 mc valoric. Valoarea materialelor lemnoase confiscate valoric a fost de 54.112,76 lei.

Șase cazuri de tăieri ilegale, identificate

În cadrul controalelor au fost identificate și șase cazuri de tăiere ilegală de arbori, fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni. Volumul de material lemnos aferent acestor cazuri a fost de 33,515 metri cubi.

La o parte dintre acțiunile de control au participat și reprezentanți ai inspectoratelor județene de poliție.

Verificările au vizat și respectarea regulilor privind circulația materialului lemnos. În sistemul SUMAL 2.0 au fost executate 2.646 de operațiuni, iar în urma solicitărilor de corecție privind actele de punere în valoare (APV), autorizații, avize și stocuri au fost realizate alte 2.393 de operațiuni.

De asemenea, au fost efectuate:

  • 103 verificări în SUMAL 2.0 privind stocurile și operațiunile;
  • 150 de verificări privind respectarea cadrului procedural legal;
  • verificări în urma cărora au fost identificate 38 de avize de însoțire a materialului lemnos neconforme.

Aproape 100 de acțiuni de control în domeniul cinegetic

În activitatea de control al regimului cinegetic, Garda Forestieră Brașov a desfășurat 93 de acțiuni în luna septembrie.

Dintre acestea, 71 au vizat evaluarea și crotalierea trofeelor de vânat, șapte au fost controale în teren privind modul de realizare a studiilor de evaluare a exemplarelor din speciile de interes cinegetic, iar patru au fost controale tematice.

Alte verificări au vizat:

  • îndeplinirea criteriilor de licențiere – trei controale;
  • respectarea prevederilor legale privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii – patru controale;
  • achitarea tarifelor de gestionare – trei controale;
  • prevenirea și combaterea braconajului – un control.

Reprezentanții instituției au participat și la 88 de comisii de evaluare a pagubelor produse de speciile de interes cinegetic prevăzute în anexa 1 a Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.

În aceeași perioadă, au fost verificate 21 de sesizări privind activitatea de implementare cinegetică și 66 de deconturi, conform prevederilor OUG nr. 81/2021.

Avize, contracte silvice și verificări pentru amenajamente

În cadrul Direcției de Implementare și Avizare, instituția a emis, în septembrie, un aviz pentru biomasă provenită din silvicultură și industriile conexe, pentru o cantitate de 9.890,4 tone.

Au mai fost emise:

  • 10 decizii de aprobare a depășirii posibilității decenale;
  • opt decizii de aprobare a depășirii posibilității anuale;
  • 11 avize pentru construcții amplasate la o distanță mai mică de 50 de metri față de limita fondului forestier;
  • trei avize pentru întocmirea unor planuri urbanistice zonale (PUZ).

Garda Forestieră Brașov a încheiat și 63 de contracte de administrare și servicii silvice, aferente unei suprafețe totale de 1.239,54 de hectare.

Consilierii instituției au verificat 151 de acte de punere în valoare (APV), care însumează un volum de 36.549,71 mc de material lemnos.

Totodată, reprezentanții Gărzii Forestiere au participat la patru ședințe ale comisiei tehnice de analiză a dosarelor de fond funciar și la cinci ședințe APM, fiind emise 60 de puncte de vedere pentru proiectele analizate.

Verificări pentru amenajări silvice și împăduriri prin PNRR

În activitatea de amenajare a pădurilor, reprezentanții instituției au participat la:

  • o convocare pentru preavizarea soluțiilor tehnice – Conferința a II-a, pentru o suprafață de 442 de hectare;
  • o convocare pentru avizarea temelor de proiectare – Conferința I, pentru 133,2 hectare;
  • două convocări pentru recepții în teren ale lucrărilor de amenajare, aferente unei suprafețe de 2.681,11 hectare.

În cadrul activităților aferente Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost verificate șapte plantații de împădurire, care însumează o suprafață de 38,5414 hectare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google