Brașovul, în finala pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028! Care sunt rivalele orașului nostru

Brașovul a făcut un pas important spre a deveni centrul tineretului din România! Orașul nostru a fost selectat printre cei trei finaliști ai competiției naționale pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028, alături de municipiile Mediaș și Suceava.
Această calificare reconfirmă energia și potențialul uriaș al Brașovului, un oraș în care tinerii nu doar că au idei și inițiativă, dar își doresc activ să se implice în dezvoltarea comunității.
Proiecte și decizii cu tinerii în centrul atenției
Candidatura Brașovului se bazează pe o comunitate activă, un cadru urban dinamic și pe credința că tinerii merită să fie parteneri de dialog în proiectele care le formează viitorul. Titlul de Capitală a Tineretului ar aduce la Brașov numeroase oportunități, evenimente de anvergură și finanțări dedicate inițiativelor comunitare.
Avem un oraș frumos, o comunitate extrem de activă și, mai ales, tineri implicați care merită să fie în centrul deciziilor și al proiectelor de viitor. Ne dorim ca titlul din 2028 să ajungă acasă, la Brașov! – a anunțat Primăria Brașov.
Urmează proba decisivă la Alba Iulia
Lupta pentru marele titlu intră în faza cea mai emoționantă. Următoarea etapă a competiției va avea loc în perioada 21–25 octombrie, la Alba Iulia, în cadrul Summitului Tinerilor 11.
Acolo, echipa de proiect a Brașovului își va susține și prezenta candidatura în fața juriului de evaluare, urmând să demonstreze de ce orașul nostru merită să poarte acest titlu în 2028.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





