Amenzi de 57.500 de lei pentru „distracția” cu motoare pe munte! Jandarmii brașoveni au aplicat 50 de sancțiuni în trei zile
Amenzi de 57.500 de lei pentru „distracția” cu motoare pe munte!
Vremea frumoasă și peisajele spectaculoase de toamnă au atras numeroși iubitori de natură pe traseele montane din județul Brașov. Însă, în loc de liniște și aer curat, în unele zone s-a auzit zgomotul motoarelor, iar jandarmii montani au fost nevoiți să intervină pentru sancționarea celor care au încălcat legea.
50 de sancțiuni în doar trei zile
În decursul a trei zile, jandarmii montani din Poiana Brașov, Zărnești, Bran, Predeal, Râșnov, Vama Buzăului și Sâmbăta au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 57.500 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru pătrunderea cu motociclete, ATV-uri și autoturisme în fonduri cinegetice și forestiere, precum și pe pajiști și pășuni.
Flora și fauna, afectate de accesul motorizat
Reprezentanții Jandarmeriei Brașov atrag atenția că prezența unui număr mare de autovehicule în aceste zone naturale poate avea efecte negative asupra mediului, afectând flora și fauna.
Deși patrulele montane au rolul de a sprijini și proteja turiștii, în numeroase situații jandarmii sunt nevoiți să aplice sancțiuni pentru a descuraja comportamentele care încalcă legea.
Apelul jandarmilor montani
Jandarmii îi îndeamnă pe toți cei care aleg să petreacă timpul liber în natură să respecte mediul înconjurător și dreptul celorlalți de a se bucura de liniște și aer curat.
„Bucurați-vă de natură cu respect pentru ceea ce ne oferă și pentru cei care își doresc liniște și aer curat!” este mesajul transmis de reprezentanții Jandarmeriei Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





