BRAȘOV. Lucrări fără autorizație, continuate după un prim control pe șantier, la Râșnov: „Va fi aplicată amenda maximă prevăzută de lege, în valoare de 100.000 de lei”
Autoritățile locale din Râșnov, jud. Brașov, au identificat un șantier din extravilanul orașului unde erau executate lucrări fără autorizațiile prevăzute de lege. Deși lucrările au fost sistate în urma primului control, acestea au continuat, iar Primăria anunță o amendă de 100.000 de lei.
Lucrări fără autorizație, descoperite în extravilan
În urma unei sesizări, autoritățile locale au identificat, în această săptămână, un șantier amplasat în extravilanul orașului Râșnov.
Potrivit autorităților, pe teren erau executate lucrări de construcție, inclusiv ziduri de susținere, fără existența documentelor și autorizațiilor prevăzute de legislație. Lucrările au fost sistate în urma controlului.
Șantierul, verificat din nou
Astăzi, autoritățile locale au revenit pe teren împreună cu reprezentanții Poliției Naționale Râșnov. În urma verificărilor s-a constatat că lucrările au fost continuate, deși fuseseră dispuse măsuri pentru oprirea acestora.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





