Delicte

BRAȘOV | Șoferul care a ucis doi pietoni pe trotuarul de pe str. Mureșenilor, trimis în judecată. Se cer despăgubiri de milioane de lei

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au finalizat ancheta în cazul accidentului produs în august pe strada Mureșenilor, din municipiul Brașov. Doi pietoni au murit, iar un al treilea a fost grav rănit. Inculpatul este acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

A pierdut controlul și a ajuns pe trotuar

Accidentul a avut loc în seara zilei de 11 august 2026, pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul, identificat cu inițialele R.C.F., ar fi condus autoturismul pe strada Lungă, iar apoi pe strada Mureșenilor. La un moment dat, acesta ar fi pierdut controlul asupra mașinii, ar fi pătruns pe trotuar și ar fi lovit trei pietoni.

Doi dintre aceștia, un cetățean român și un cetățean german, au decedat. Cea de-a treia victimă, cetățean german, a suferit leziuni traumatice care i-au pus viața în pericol și a avut nevoie de 60-65 de zile de îngrijiri medicale.

Procurorii susțin că șoferul știa că nu este apt să conducă

Anchetatorii susțin că inculpatul ar fi știut de mai mulți ani că suferă de o afecțiune medicală incompatibilă cu conducerea autovehiculelor.

Potrivit procurorului, acesta nu ar fi informat medicul de familie despre afecțiunea respectivă și nici nu ar fi declarat-o atunci când și-a preschimbat permisul de conducere, în anul 2020.

O expertiză medico-legală efectuată în cadrul dosarului a concluzionat că inculpatul nu este apt să conducă autovehicule pe drumurile publice.

Ar fi circulat cu peste 39 km/h într-o zonă cu limită de 30 km/h

Procurorul a mai reținut că inculpatul ar fi încălcat și regulile de circulație, autoturismul fiind condus cu o viteză de 39,27 km/h, în condițiile în care pe acel sector de drum limita legală era de 30 km/h.

Familiile victimelor cer despăgubiri

În dosar s-au constituit părți civile persoana vătămată care a supraviețuit accidentului și mai mulți membri ai familiilor victimelor decedate.

Aceștia au solicitat daune morale cuprinse între 100.000 de euro și 2,5 milioane de lei, precum și daune materiale.

De asemenea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov s-a constituit parte civilă pentru recuperarea contravalorii serviciilor medicale acordate victimei supraviețuitoare.

În cauză a fost introdusă și societatea de asigurare, în calitate de persoană responsabilă civilmente.

Dosarul ajunge la Judecătoria Brașov

Inculpatul a fost cercetat în stare de reținere începând cu 13 august 2026, iar din 14 august se află sub control judiciar.

La data de 6 octombrie 2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Brașov.

Trimiterea în judecată nu înlătură prezumția de nevinovăție, inculpatul beneficiind de acest principiu până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google