Sport

Victorie clară pentru Corona Brașov în EHF European League, conturată în repriza secundă! Elevele lui Bent Dahl au învins Steaua Roșie Belgrad, dar emoțiile au fost mari după accidentarea Sorinei Grozav

Corona Brașov s-a impus astăzi pe teren propriu cu scorul de 32-25 (13-13) în fața formației sârbe Steaua Roșie Belgrad, într-o partidă disputată în Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, din cadrul turului doi preliminar al EHF European League.

Deși au pornit din postura de favorite, brașovencele au suferit în prima repriză, arătând o inconstanță iritantă și confirmând parțial momentele dificile prin care trec în campionatul intern. Jocul trupei antrenate de Bent Dahl a scârțâit în repetate rânduri în primele 30 de minute, singura care a menținut echilibrul fiind portărița De Arruda, aflată într-o formă excelentă.

Din tribune, meciul a fost urmărit și de fostul tehnician al Coronei, Bogdan Burcea (actualmente la Dunărea Brăila), antrenor regretat de mulţi dintre suporterii de la poalele Tâmpei.

Forcing decisiv după pauză și moment de panică cu Sorina Grozav

Partea a doua a debutat cu o altă dinamică. Brașovencele au apăsat pe pedala de accelerație și s-au desprins la 20-15 în minutul 35. Meciul a fost însă marcat de un moment de panică în minutul 32, când Sorina Grozav s-a accidentat urât la picior și a părăsit terenul pe brațe. Din fericire, în minutul 42 (la scorul de 24-17), jucătoarea a revenit de la vestiar pe banca de rezerve, stând alături de mama sa, directoarea tehnică Mariana Tîrcă, având o pungă cu gheață la coapsă – semn al unei contuzii puternice.

Braşov | MyTex.ro

Cu un forcing consistent în repriza secundă, Corona Brașov și-a confirmat statutul și a obținut o victorie confortabilă la o diferență de 7 goluri.

De la gazde, cele mai multe goluri le-au înscris Ksenia Makeeva – 6, Bianca Bazaliu şi Magda Balsam – câte 5. Toate marcatoarele – AICI.

Manșa retur va avea loc săptămâna viitoare la Belgrad, însă echipa din Brașov pornește din postura de favorită certă la calificarea în turul al treilea preliminar al competiției europene.

Foto: Dan Potor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google