Primăria Brașov anunță 4 sensuri giratorii noi în oraș
◦ Primăria Brașov anunță 4 sensuri giratorii noi în oraș. Zonele vizate sunt intersecția Calea Feldioarei – str. Fântânii; intersecția b-dul Saturn – str. Neptun; str. Zizinului – acces Carfil; Calea Făgărașului – Șoseaua Cristianului.
Primarul George Scripcaru:
,,Am început lucrările la primul din seria celor patru sensuri giratorii pe care le vom amenaja în perioada următoare, este vorba de accesul spre Stupini. Locuitorii din zonă au cerut de mai mult timp să găsim o soluție, astfel încât să poată intra și ieși din cartier în condiții de siguranță, mai ales că traficul pe Calea Feldioarei este destul de aglomerat. Am identificat această soluție, am discutat-o cu specialiștii, inclusiv cu poliția rutieră, iar acum ne-am apucat de lucru.
Am solicitat firmei care execută lucrările să le realizeze în ritm susținut, astfel încât până la venirea sezonului rece să finalizeze aceste lucrări. Așteptăm avizele de la poliția rutieră pentru alte două sensuri giratorii, la fel de importante: intersecția de pe b-dul Saturn, de la Micșunica, unde au fost mai multe incidente rutiere, și de pe strada Zizinului, accesul la Carfil, pentru a le da posibilitatea celor din zona Drumul Cernatului să se poată încadra spre oraș în condiții de siguranță.
După ce primim avizele, vom începe lucrările și aici. Nu în ultimul rând, sper să începem cât mai repede lucrările și la sensul giratoriu de la intersecția Căii Făgărașului cu Șoseaua Cristianului, care va asigura și accesul spre park&ride”.
Lucrările pe Calea Feldioarei sunt în curs
Cel mai avansat proiect este cel de amenajare a sensului giratoriu de la intersecția Căii Feldioarei (DN 13) custr. Fântânii, accesul spre cartierul Stupini, unde, deja, au început lucrările. Se lucrează la infrastructura sensului giratoriu, partea dreaptă (direcția de mers spre Feldioara): săpătură mecanizată, turnare fundație de balast și piatră spartă, cu compactare. Durata estimată a lucrărilor este de două luni, în funcție și de condițiile meteo.
Se așteaptă avizele Poliției pentru două dintre sensurile giratorii
În cazul sensului giratoriu de la intersecția b-dului Saturn cu str. Neptun (Micșunica), Primăria așteaptă avizarea de către poliția rutieră a planului de resistematizare a intersecției și a planului de management de trafic, iar după obținerea acestuia, vor începe lucrările de amenajare, care vor dura aproximativ 2 luni.
În aceeași fază, de obținere a avizului de la Poliția rutieră pentru planul de management de trafic, se află și sensul giratoriu de pe strada Zizinului. Lucrările sunt estimate să dureze o lună.
Primăria va depune documentația pentru al patrulea sens giratoriu
În ceea ce privește sensul giratoriu de la intersecția Căii Făgărașului cu Șoseaua Cristianului, în zilele următoare municipalitatea va depune documentația de management al traficului pentru avizul Poliției rutiere, după care vor începe lucrările, care sunt estimate să dureze o lună și jumătate. Odată cu finalizarea acestora, va fi asigurat și accesul la Park&ride Bartolomeu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





