Expres

BRAȘOV | 18.000 de lei amenzi într-o singură zi, pe str. Avram Iancu. Ce au descoperit polițiștii locali

Polițiștii locali din Brașov au sancționat, luni, 21 septembrie, 10 conducători auto care circulau cu autovehicule cu masa total maxim autorizată de peste 3,5 tone pe strada Avram Iancu, fără permise de Liberă Trecere emise de Primăria Brașov.

Amenzi de 18.000 de lei

În doar câteva ore de controale, polițiștii locali au depistat 10 autoutilitare care depășeau limita de tonaj admisă pe această arteră. Șoferii nu dețineau permise de Liberă Trecere, astfel că polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 243/2005(R).

Două autoutilitare nu aveau ITP valabil

În cadrul acelorași verificări, polițiștii locali au constatat și că două dintre autoutilitare nu aveau Inspecția Tehnică Periodică valabilă.

Pentru aceste situații, polițiștii locali au solicitat sprijinul Poliției Municipiului Brașov, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Controalele vor continua

Poliția Locală Brașov anunță că va continua acțiunile de verificare și control pe sectoarele de drum unde există restricții de tonaj, pentru ca regulile privind circulația rutieră să fie respectate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google