Exerciții militare cu muniție reală la Poligonul Măgurele – Braşov: Accesul populației este restricționat în perioada septembrie – decembrie

Primăria Brașov a transmis o informare din partea Unității Militare 01119 prin care locuitorii sunt avertizați cu privire la desfășurarea unor activități militare specifice în Poligonul Măgurele. În lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2026, militarii vor efectua ședințe de tragere cu armamentul din dotare și operațiuni de distrugere folosind exploziv real.
Pentru siguranța cetățenilor, accesul persoanelor și al vehiculelor în zonele adiacente poligonului de tragere va fi strict restricționat.
Calendarul restricțiilor (de luni până vineri):
- Septembrie: 14-18, 21-25, 28 septembrie – 02 octombrie
- Octombrie: 05-09, 12-16, 19-23, 26-30
- Noiembrie: 02-06, 09-13, 16-20, 23-27, 30 noiembrie – 04 decembrie
- Decembrie: 07-11, 14-18
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în apropierea Poligonului Măgurele în perioadele menționate și să respecte semnalizările de siguranță amplasate în zonă pentru a evita orice risc de accidentare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





