Brașoveanul Gabi Tamaș vede o favorită surpriză la titlu în Superligă: „Dinamo se luptă singură!”

Fostul internațional brașovean Gabi Tamaș (42 de ani), în prezent director executiv la ASA Tg. Mureş – în Liga 2, a comentat lupta la titlu din Superligă și a oferit un verdict clar, numind echipa pe care o consideră principala favorită la trofeu.
Ex-fundașul central, lansat în fotbalul mare de la Tractorul Brașov, a evoluat în cariera sa și pentru Dinamo București, echipă cu care a obținut succese importante. Legătura familiei Tamaș cu clubul din Ștefan cel Mare este însă mult mai adâncă: tatăl fostului fotbalist, regretatul Iosif Tamaș, a fost un sportiv de marcă – biatlonist de performanță la Dinamo Brașov, ulterior devenind ofiţer și comandant al Poliției din Poiana Brașov.
Verdictul lui Gabi Tamaș
Prezent la un meci demonstrativ de baschet, Gabi Tamaș a analizat prestațiile din campionat și a subliniat că „câinii roșii” au un parcurs impecabil în acest start de sezon.
„Foarte bine arată clasamentul cu Dinamo în față. Se luptă cu ea singură la titlu, că joacă un fotbal extraordinar. Celelalte echipe sunt puțin căzute, în afară de Craiova, care joacă un fotbal foarte bun. Surprize au fost și vor mai exista. Mingea e în terenul celor de la Dinamo și, dacă o țin tot așa, cred că vor câștiga titlul”, a declarat Gabi Tamaș, conform Sport.ro.
El a adăugat că Universitatea Craiova rămâne singura contracandidată capabilă să îi pună cu adevărat probleme liderului din Capitală.
Dinamo, lider autoritar în Superligă
Declarațiile lui Tamaș vin în contextul în care Dinamo și-a consolidat poziția de lider în Superligă, ajungând la 20 de puncte în clasament după victoria obținută vineri seara, scor 3-1, în deplasare cu Csikszereda.
Poziția secundă este ocupată de rivala concitadină Rapid București, care se află la două puncte în spatele liderului.
Dacă formația din Ștefan cel Mare va menține ritmul actual, predicția brașoveanului Gabi Tamaș are toate șansele să devină realitate la finalul sezonului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





