BRAȘOV | Probleme fără sfârșit în parcul Noua! Un brașovean ar fi fost mușcat de câinele care a ucis o cățelușă în zona restaurantului de la lac
Situația câinelui despre care localnicii din zona parcului Noua spun că a fost implicat în mai multe incidente a ajuns la un nou episod. Un brașovean de 40 de ani susține că a fost mușcat de patruped în timp ce încerca să-și protejeze propriul câine.
Potrivit informațiilor prezentate de Observator, incidentul s-a produs în parcul Noua, unde bărbatul se afla la plimbare cu animalul său de companie. Câinele, identificat ca fiind un Malinois, ar fi atacat câinele brașoveanului.
Bărbatul și-a ridicat câinele, apoi a fost atacat
Victima povestește că și-a ridicat câinele pentru a-l proteja și s-a întors cu spatele. În acel moment, susține că patrupedul l-a atacat și l-a mușcat de spate, rupându-i și geaca.
Bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale. Rana i-a fost dezinfectată, iar medicii i-au administrat și tratament antirabic, potrivit Observator.
Nu este primul incident reclamat de localnici
Amintim de protestul organizat în luna august în zona aceluiași restaurant, când localnicii au reclamat că doi câini Malinois de la restaurant le atacă animalele de companie.
În urma unuia dintre incidente, o cățelușă a fost ucisă. Localnicii au cerut atunci măsuri pentru ca astfel de situații să nu se repete. Vezi și: BRAȘOV. Protest cu încărcătură emoțională în parcul din Noua, după ce o cățelușă a fost ucisă de un Malinois: „Nicio plimbare nu trebuie să se transforme într-o tragedie”
Victima a depus plângere la Poliție
Brașoveanul care susține că a fost mușcat a anunțat Poliția și spune că intenționează să îl acționeze în instanță pe proprietarul câinelui.
Potrivit relatării Observator, administratorul restaurantului din apropierea căruia s-a produs incidentul nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere. El ar deține doi câini Malinois și cel puțin unul dintre ei ar fi agresiv cu animăluțele de companie plimbate prin zona restaurantului.
Noul incident readuce în atenție problema câinilor considerați periculoși și a obligațiilor proprietarilor privind controlul și supravegherea acestora.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





