Sport

Surpriză în Cupa României la hochei. Una dintre favorite a ratat turneul final

Surpriză în Cupa României la hochei. Turneele semifinale ala Cupei României la hochei pe gheaţă au loc în acest weekend la Brașov, respectiv Remetea.

După primele două zile se cunosc cele patru echipe calificate pentru turneul final, programul semifinalelor urmând să fie decis în urma confruntărilor de astăzi.

În grupa care se desfăşoară la Patinoarul Olimpic nu a fost loc de surprize, favoritele, Corona Braşov şi Fenestela 68 obținând biletele pentru turneul final.

Surpriză în Cupa României | MyTex.ro
FOTO: Corona Braşov

Vineri, Corona Brașov a dispus de Sportul Studențesc cu 25-1, iar Fenestela 68 a trecut de CSM Galaţi, 9-0. Sâmbătă s-au consemnat rezultatele: Corona Brașov CSM Galaţi 11-0 şi Fenestela 68 – Sportul Studențesc 23-2.

Corona Brașov şi Fenestela 68, deja calificate la turneul final, se vor duela astăzi, de la ora 17.30 în partida care va decide ierarhia finală.

Surpriză în Cupa României la hochei. Una dintre favorite a ratat turneul final

Surpriza a venit la Remetea, unde Sport Club Miercurea Ciuc a ratat calificarea la turneul final. Ciucanii au pierdut primele două meciuri din grupă, 2-5 cu Steaua Bucureşti şi 3-5 cu ACSH Gheorgheni şi sunt deja eliminaţi.

Pentru turneul final, care va avea loc weekend-ul viirtor la Remetea, s-au calificat ACSH Gheorgheni şi Steaua Bucureşti, cele două urmând să fie astăzi faţă în faţă în meciul care va decide ierarhia grupei.

FOTO: Facebook FRHG, Corona Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google