Corona Brașov, învinsă de propria neputinţă. Bent Dahl, furios pe jucătoarele sale
Corona Brașov a fost surclasată din nou de Gloria Bistriţa. După ce au pierdut, 18-31, în finala Supercupei României, formaţia de la poalele Tâmpei a cedat aseară, 24-33, în duelul cu bistrițencele din runda a doua a Ligii Florilor.
Este evident că Gloria Bistriţa este echipa superioară di toate punctele de vedere, însă ceea ce arată jucătoarele Brașovului este demn de o comedie.
În prima repriză, în apărarea Coronei a fost bulevard, oaspetele marcând de unde au dorit. Lucrurile s-au mai reglat în partea a doua, însă sunt departe de ceea ce ar trebui să fie. Apoi, ofensiv a fost festival de pase în aut şi ratări din poziţie de unu contra unu cu Evelina Eriksson. Cu astfel de prestaţii, cu greşeli care nu ar trebui să fie la acest nivel, este imposibil să învingi o echipă precum Gloria Bistriţa.
Corona Brașov, învinsă de propria neputinţă. Bent Dahl, furios pe jucătoarele sale
La final, tehnicianul Bent Dahl era un car de nervi:
„Sunt furios. Cred că ne-am apărat decent, Renata a fost fantastică în poartă. Dar când nu pasezi corect şi ratezi o grămadă de oprtunităţi unu contra unu cu portarul nu e OK. În acest meci nu a fost vorba despre jocul colectiv, ci despre calitatea individuală. Sunt frustrat. Le-am spus şi fetelor în vestiar, nu putem așa. Este handbal la nivel de senioare. Aş putea să mă întorc să antrenez bazele handbalului, dar nu avem timp pentru așa ceva.
Le-am spus că vor avea două zile de pauză să își limpezească mintea şi să se întoarcă cu o altă atitudine. Sezonul este lung şi trebuie să dea mai mult pentru această echipă.
Este responsabilitatea mea, le-am transmis că voi face tot ce pot la antrenamente să le ajut. Dar în acest meci a fost vorba doar despre prestațiile individuale. Nu este acceptabil așa ceva, trebuie să facă un pas în faţă.
Nu este o scuză, dar este o explicaţie. A fost primul meci pentru Sorina, după o pauză lungă. În această perioadă am avut doar patru jucătoare cu experienţă la linia de 9 metri. Asta este situaţia. Nu au timp de odihnă. Avem şi jucătoare de rezervă ca Şerban sau Stoican, dar ele sunt foarte tinere. Nu este vorba despre pregătirea fizică. Stăm bine la acest capitol. Dar, ele sunt obosite psihic. După cum aţi văzut, Bistiţa poate schimba şi 3 jucătoare pe un post…
Trebuie să lucrăm şi mental. Bianca Bazaliu nu a jucat de multă vreme atât de mult în atac. În ultimii ani a făcut doar faza de apărare. Trebuie să își asume responsabilitatea şi să facă un pas în faţă şi în ceea ce priveşte faza ofensivă.
Nu sunt scuze, nu căutăm scuze, sunt explicaţii.
Este posibil ca Andreea Popa să lipsească o perioadă lungă. Nu avem soluţii, nu mai avem un alt conducător de joc. Este o întrebare care trebuie pusă celor din club. Eu trebuie să gestionez această situaţie. Probabil, vom miza mai mult pe jucătoarele tinere, pe Şerban şi pe Stoican”.
Andreea Popa a suferit o entorsă la glezna dreaptă pe finalul partidei şi ar putea să lipsească o perioadă lungă.
Pentru Corona Braşov urmează duelul din deplasare cu SCM U Craiova.
FOTO: Corona Braşov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





