112

Vârstnic beat criță, rănit după ce a intrat cu scuterul în mașina unui brașovean

Vârstnic beat criță, rănit după ce a intrat cu scuterul în mașina unui brașovean

Un tânăr de 29 de ani, din Brașov, a fost implicat într-un accident rutier produs în localitatea Oglinzi, județul Neamț. Accidentul s-a produs ieri, 16 august, în jurul orei 13:30, pe strada Principală din Oglinzi.

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 75 de ani, din Răucești, care conducea un scuter electric, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul condus de tânărul din Brașov, care circula din sens opus.

În urma impactului, bărbatul de 75 de ani a suferit leziuni și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Alcoolemie de 1,27 mg/l

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul alcooltest. În cazul bărbatului de 75 de ani, rezultatul a indicat 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, fiind efectuate verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google