Stadionul Tineretului, departe de cele ce vor fi construite la Timişoara sau Oradea

Stadionul Tineretului va fi construit în perioada următoare, după ce Guvernul a anunţat, la finalul săptămânii trecute, încheierea de angajamente legale şi semnarea contractelor de proiectare şi execuţie pentru proiectele de investiţii constând în construcţii din infrastructura sportivă mare, respectiv stadioane, din cadrul Programului naţional de construcţii de interes public sau social.
În condiţiile în care statul va da banii abia din 2028, construcţia va începe cu fonduri de la bugetul local.
„Toate aceste patru stadioane sunt aprobate ca investiții în 2024, au HG-uri din 2024. De atunci s-au derulat procedurile de achiziție publică. În 2025, Guvernul a modificat modalitatea de finanțare a acestor stadioane și a impus autorităților locale o cofinanțare de 25%, ceea ce înainte nu exista.
Acum, ceea ce am informat Guvernul este că s-au încheiat procedurile de licitație și propunem, în loc să spunem că dăm banii de la bugetul de stat din 1 ianuarie 2027, cum era discuția anul trecut, ca investițiile să fie susținute în perioada următoare de autoritățile locale din acea cofinanțare de 25%. Practic, este vorba despre prorogarea finanțării statului român, de la 2027 la 2028”, a explicat la Antena 3 CNN ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila.
Stadionul Tineretului, departe de cele ce vor fi construite la Timişoara sau Oradea

Stadionul Tineretului, departe de cele ce vor fi construite la Timişoara sau Oradea. Stadionul Tineretului va avea puţin sub 10.000 de locuri, mai exact 9.716 şi va costa 135.785.757,81 lei, inclusiv TVA (25 de milioane de lei de la bugetul local).

Asta în condițiile în care la Timişoara va fi construit un stadion cu o capacitate de 32.000 de locuri, care va fi al doilea cel mai mare din țară, după Arena Națională (55.634 de locuri). 609.366.993,68 lei, inclusiv TVA (126 de milioane de lei de la bugetul local) va costa noul stadion de la Timișoara.

Şi la Oradea va fi construit un stadion cu o capacitate mai mare decât va avea Tineretului. Conform ebihoreanul.ro, noul stdaion din Oradea va avea peste 16.000 de locuri. Va costa 385.843.822,12 lei, inclusiv TVA (71 de milioane de lei de la bugetul local).

În fine, şi noul stadion din Slatina va fi puţin mai mare decât Tineretului. Va avea 10.670 de locuri şi va costa 289.472.880,95 lei, inclusiv TVA (58 de milioane de lei de la bugetul local).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





