112

BRAȘOV. Trupul tânărului britanic dispărut în Bucegi în 2025, găsit în Valea Ciubotea

Trupul unei persoane aflate într-o stare avansată de degradare a fost descoperit astăzi, 14 august, în zona montană din Munții Bucegi, în Valea Ciubotea.

Polițiștii Stațiunii Bran (jud. Brașov) au fost sesizați în jurul orei 10:00 de un cioban care a observat trupul. La fața locului au intervenit polițiștii, împreună cu un tehnician criminalist, pentru cercetări.

Asupra persoanei decedate au fost găsite documente emise pe numele unui cetățean britanic, în vârstă de 18 ani. Primele verificări indică faptul că acesta era dat dispărut după ce, în noiembrie 2025, s-ar fi rătăcit în zona montană a Munților Bucegi.

Trupul urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru stabilirea cu exactitate a identității, a cauzei decesului și a împrejurărilor în care acesta s-a produs.

Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești. Vezi și: Salvamont Brașov a reluat căutările tânărului britanic dispărut în Bucegi: zăpada de peste 3 metri îngreunează intervenția

El este George, tânărul căutat de mai multe zile în Munții Bucegi! Sunați la Salvamont sau Poliție dacă l-ați văzut!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google