Expres

Centrală termică dezafectată, transformată într-un centru multifuncțional

Centrală termică dezafectată, transformată într-un centru multifuncțional. Este vorba despre o fostă centrală termică de pe str. Jepilor nr. 23 din Braşov, care va fi transformată într-un centru multifuncțional – sportiv.

Centrală termică | MyTex.ro

Cea mai mare partea a fondurilor necesare, 3,92 milioane de lei, dintr-un total de 4 milioane sunt fonduri atrase prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027, contractul de finanțare nerambursabilă fiind semnat de primarul George Scripcaru.

Centrală termică dezafectată, transformată într-un centru multifuncțional

„Toate aceste clădiri, centrale sau puncte termice dezafectate, rămase neutilizate de ani de zile prin cartiere, unele ajunse într-o stare destul de proastă, pot fi readuse la viață, dându-le o altă destinație, una în interesul cetățenilor din acea zonă.

Am reușit să facem acest lucru pe strada Dobrogei, pe strada Gloriei, urmează centrala de pe Jepilor, unde tocmai am semnat contractul de finanțare.

Am accesat 4 milioane de lei, nerambursabili, de la Uniunea Europeană, pe Programul Regiunea Centru 2021 – 2027, pentru a transforma acest spațiu într-un centru de cartier cu mai multe funcțiuni, pentru brașovenii din Răcădău.

Urmează și alte CT-uri și PT (centrale și puncte termice, n.n.), mai ales din cartierul Tractorul, pe care, de asemenea, le vom transforma în spații de care să beneficieze comunitatea, fie că vor avea destinație, socială, medicală, pentru tineret sau de petrecere a timpului liber”, a precizat primarul George Scripcaru.

Centrală termică | MyTex.ro

„În cadrul acestui proiect se va realiza și creșterea performanței energetice a clădirii, prin reducerea consumului de energie primară cu 83,66%, reducerea consumului specific de energie pentru încălzire cu 91,74% și diminuarea emisiilor de CO₂ cu 96,39%, ca urmare a implementării măsurilor de eficientizare energetică și utilizării surselor regenerabile de energie”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Centrală termică dezafectată, transformată într-un centru multifuncțional. Conform Primăriei Braşov, valoarea totală a proiectului este de 4.005.725,21 de lei, din care valoarea eligibilă este de 3.928.417,39 de lei, 98% din această sumă fiind fonduri nerambursabile.

FOTO: Primăria Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google