Brașov: Turist spaniol rănit grav pe un traseu din Piatra Craiului
Salvamont Zărnești a intervenit duminică, în jurul orei 18:00, pentru salvarea unui turist de naționalitate spaniolă care s-a accidentat pe traseul turistic marcat cu bandă albastră, cunoscut sub numele de „Lehmann”, din Masivul Piatra Craiului.
Potrivit salvatorilor montani, bărbatul a suferit un traumatism cranian și multiple plăgi, după ce a alunecat într-o zonă cu stâncă calcaroasă.
Victima a fost stabilizată și evacuată din munte
Echipa Salvamont a ajuns rapid la locul incidentului, a acordat primul ajutor și a stabilizat victima, după care a evacuat-o din zona montană. Turistul a fost predat ulterior unui echipaj medical cu medic pentru continuarea îngrijirilor.
Intervenție sprijinită de mai multe echipe
Salvamont Zărnești a mulțumit operatorului 112 din Bistrița, care a comunicat în limba spaniolă cu persoanele implicate și a facilitat transmiterea informațiilor esențiale.
De asemenea, un ghid montan a oferit informații precise despre starea victimei și poziția acesteia, iar administratorul Cabanei Curmătura a transportat cu un UTV însoțitorii turistului, astfel încât salvatorii să se poată concentra exclusiv asupra evacuării.
Un rol important l-a avut și Dispeceratul ISU Brașov, care a direcționat în cel mai scurt timp un echipaj medical cu medic la locul intervenției.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





