Expres

25 de noi voluntari ISU Brașov, pregătiți să intervină la incendii

25 de voluntari din cadrul programului „Salvator din pasiune” au absolvit modulul de pregătire privind stingerea incendiilor, fiind pregătiți să participe la intervenții alături de pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

În timpul cursului, voluntarii au învățat să utilizeze și să manevreze furtunurile de intervenție, au exersat tehnici de pătrundere în clădiri afectate de incendii și au studiat tipurile de jet utilizate în stingerea incendiilor, precum și modul în care acestea se aplică în funcție de situație.

Pregătirea a inclus și noțiuni privind intervenția la incendiile izbucnite la autoturisme, regulile de siguranță și procedurile de acțiune în astfel de cazuri.

Voluntarii vor putea participa la misiuni operative

Dintre cei 25 de absolvenți, 20 au finalizat pregătirea la Detașamentul 1 de Pompieri Brașov, iar cinci la Detașamentul de Pompieri Făgăraș.

În urma acestui modul de instruire, voluntarii sunt pregătiți să încadreze autospecialele de stingere cu apă și spumă ale ISU Brașov și să participe, atunci când situația o impune, la intervenții operative alături de pompierii profesioniști.

„Salvator din pasiune”, un program dedicat comunității

Reprezentanții ISU Brașov au transmis că implicarea voluntarilor contribuie la consolidarea capacității de răspuns în situații de urgență și au apreciat seriozitatea și dedicarea acestora pe parcursul pregătirii.

Programul „Salvator din pasiune” le oferă persoanelor care doresc să se implice în sprijinul comunității posibilitatea de a acumula experiență practică și de a participa la gestionarea situațiilor de urgență alături de salvatorii profesioniști.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google