BRAȘOV. Șofer beat, urmărit de polițiști pe străzile din Ucea de Sus. Avea o alcoolemie uriașă

Un șofer aflat în stare avansată de ebrietate a fost urmărit și oprit de polițiștii rutieri din Făgăraș, după ce a refuzat să oprească la semnalul acestora. Incidentul a avut loc în noaptea de 19 iulie, în localitatea Ucea de Sus.
A ignorat semnalul polițiștilor
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în jurul orei 03:00, polițiștii Biroului Rutier Făgăraș desfășurau activități de supraveghere și control al traficului, când au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.
Șoferul nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, încercând să se sustragă controlului. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia și au reușit să îl oprească la scurt timp.
Alcoolemie de 1,31 mg/l în aerul expirat
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani, care prezenta semne evidente că se afla sub influența alcoolului.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Dosar penal
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș. La finalizarea anchetei vor fi dispuse măsurile legale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





