112
Un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat pe DN 11, în Covasna

Traficul rutier a fost complet oprit miercuri dimineață pe DN 11, în apropierea localității Lemnia, județul Covasna, după ce un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în urma accidentului o persoană a fost rănită și are nevoie de îngrijiri medicale.
La locul accidentului a intervenit un echipaj medical pentru evaluarea victimei și acordarea primului ajutor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



