112

Update. Brașov. Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina în podul de la ieșire spre Sânpetru

Un tânăr de 25 de ani a murit azi-noapte, după ce a intrat cu mașina în podul de la ieșire din Brașov spre Sânpetru. Incidentul fatal a avut loc în zona Drumului cu Plopi, din Sânpetru. Un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit violent de pod. Vezi și: BRAȘOV. Coliziune fatală în zona podului spre Sânpetru!

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, accidentul a avut loc în jurul orei 23:30. La fața locului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

În urma impactului extrem de puternic, șoferul, un bărbat în vârstă de 25 de ani, a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului. Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei.

Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Tânărul prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat la fața locului.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google