112

BRAȘOV. Două ordine de protecție emise pe numele aceluiași bărbat

Polițiștii brașoveni au emis, în cursul zilei de ieri, 6 iulie, trei ordine de protecție provizorii în două cazuri de violență în familie, înregistrate în municipiul Codlea și în orașul Victoria.

În ambele situații au fost deschise dosare penale pentru infracțiunea de violență în familie, cercetările fiind coordonate de unitățile de parchet competente.

Bărbat din Codlea, acuzat că și-a agresat partenera și a amenințat-o pe fiica acesteia

Primul caz a fost semnalat în jurul orei 18:00, când o femeie din Codlea a apelat numărul de urgență 112 și a reclamat că a fost agresată de partenerul său.

Din verificările polițiștilor a reieșit că, pe fondul unui conflict izbucnit la domiciliul comun, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, și-ar fi agresat fizic partenera. Totodată, acesta ar fi amenințat-o cu acte de violență și pe fiica femeii, o tânără de 19 ani.

În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat existența unui pericol iminent și au emis două ordine de protecție provizorii, valabile pentru cinci zile. De asemenea, agresorului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de cele două victime.

Ordin de protecție și în Victoria

După lăsarea nopții, în jurul orei 23:00, polițiștii din Victoria au intervenit după ce o femeie de 45 de ani a reclamat că a fost agresată fizic de partenerul său, în vârstă de 37 de ani, în urma unui conflict spontan.

Și în acest caz, în urma evaluării riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu și au fost dispuse măsuri pentru protejarea victimei.

Victimele au refuzat monitorizarea electronică

Potrivit IPJ Brașov, în ambele cazuri persoanele implicate au fost informate despre posibilitatea monitorizării electronice, însă au refuzat această măsură.

Polițiștii reamintesc că tratează cu maximă seriozitate toate sesizările privind violența domestică și îi îndeamnă pe cei care sunt victime sau martori ai unor astfel de fapte să anunțe cât mai rapid autoritățile, pentru prevenirea unor situații cu urmări grave.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google