Economic

Trei artizani din Brașov la rafturile Carrefour: „De aici, de aproape”

Sunt produse pe lângă care treci, la raft, fără să știi că în spatele lor stă chiar o familie din Brașov sau din împrejurimi. O bere îmbuteliată manual, o brânză cu certificare montană, o pungă de sărățele după rețeta bunicii. Toate trei vin de la producători locali din Brașov, listați de Carrefour prin programul ultralocal „De aici, de aproape”, inițiativa prin care retailerul aduce pe rafturi doar produse realizate la cel mult 50 de kilometri de magazin, în același județ, și le dedică un spațiu special, marcat „De aici, din Brașov”. În Brașov sunt deja 17 producători listați în Carrefour cu 420 de articole

O bere făcută manual, chiar în Brașov

Mustață de Bere a pornit acum cinci ani dintr-o idee simplă: un produs pe care clienții să-l recunoască de la prima degustare și să-l recomande mai departe. Nimic nu e automatizat, pentru că etichetarea și îmbutelierea se fac manual, iar fiecare sticlă depinde de oamenii care au grijă de ingrediente, temperatură și depozitare. Sunt patru sortimente, fiecare cu particularitățile lui, iar din acest an se găsesc la raftul „De aici, din Brașov”. De la intrarea în program, aproximativ jumătate din vânzările de bere la sticlă ale brandului se realizează prin Carrefour.

„Colaborarea cu Carrefour este o gură de oxigen binevenită pentru producătorii locali”, spune Rareș Petre. Pentru cei curioși cum ajunge berea de la atelier pe raft, există și povestea video a berii artizanale Mustață de Bere la Carrefour, parte a seriei „Din mâinile românilor”, alături de Bianca Purcărea și Dragoș Bucur. 

Lactate de munte, „din fermă în farfurie”, la poalele Pietrei Craiului

În 2006, familia Radu a vândut apartamentul din oraș și a pornit, cu banii aceia și cu resurse proprii, o microfermă de vreo 30 de vaci și un mic atelier de lactate, acolo unde se întâlnesc Bucegii cu Piatra Craiului. Așa s-a născut Lăptăreasa din Tohan. Totul funcționează după modelul lanțului scurt, „din fermă în farfurie”: de la cultivarea furajelor până la produsul finit, un proces controlat, cu certificare de agricultură ecologică și certificarea „Produs montan”, din lapte de munte și după rețete vechi din Țara Bârsei. Din martie, produsele au ajuns și pe rafturile Carrefour din Brașov, Râșnov și Predeal. Pe lângă lactate, ferma a început să valorifice, după același model, și carnea de vită din gospodăria proprie, printr-o gamă de mezeluri artizanale: salam, cârnați, pastramă de mânzat și pastă de mici de vită.

„Eu și soția am crescut aproape de bunici, de natură, când brânza era făcută în fiecare curte. Am primit nenumărate mesaje de la clienți care se bucură că «în sfârșit» ne pot găsi produsele la raft”, spune Radu Adrian. 

O rețetă de familie cu producție modernă

La Crizbav, sărățelele MoviS au în spate o poveste de familie. Rețeta, veche de peste 30 de ani, e încă preparată de bunica soției lui Bogdan, la 84 de ani. Socrul își dorise să o ducă spre o producție mai mare, ca să ajungă la cât mai mulți oameni, dar nu a mai apucat. Familia a decis să-i continue munca și a transformat rețeta într-o afacere. Pe lângă variantele clasice, cu chimen și cu chimen și boia iute, au apărut două sortimente noi pe piață: brânză feta și măsline, respectiv fenicul și cărbune activ. De peste o lună, MoviS e prezent în cele două hipermarketuri Carrefour și în rețeaua Carrefour Market din Brașov și Predeal.

„Ne-a bucurat cel mai tare faptul că produsele au fost apreciate și în retailul generalist, nu doar în magazinele de specialitate. Pentru noi, ca afacere mică, colaborarea cu Carrefour a adus nu doar o creștere a cifrei de afaceri, dar și un ajutor în a ne adapta la cerințele retailului mare, care are un specific diferit de zona în care noi activăm” spune fondatorul Bogdan Mihai Slate. 

Un raft pentru comunitate

Programul Carrefour „De aici, de aproape” le pune la dispoziție producătorilor un contract simplificat, fără cantități minime impuse, cu consultanță de la gramaj și etichetare până la ambalaj. Un produs poate ajunge la raft chiar și în două săptămâni de la prima discuție. La nivel național, programul numără peste 500 de artizani și peste 6.000 de articole, în 190 de magazine, din peste 70 de localități și peste 30 de județe. Pentru mulți antreprenori, e primul pas de la târguri și vânzări online către raftul unui mare retailer. Toate aceste produse se găsesc la raftul de produse locale din magazinele Carrefour din Brașov.  Artizanii care vor să facă acest pas se pot înscrie la ro_deaproape@carrefour.com.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google