Update. Cum descria o victimă schema imobiliară din Brașov înainte de percheziții
Cu câteva luni înainte ca procurorii și polițiștii să descindă în dosarul privind presupusa fraudă imobiliară din Brașov, o persoană care susține că a fost înșelată publica pe Facebook un mesaj de avertizare în care descria modul în care afirma că funcționa schema.
Postarea, publicată în luna martie, a reapărut în atenția publică după perchezițiile din 1 iulie și măsurile dispuse ulterior de anchetatori.
Cum descria presupusa victimă modul de operare
În mesaj, autorul susține că doi bărbați care se prezentau drept reprezentanți ai unui dezvoltator imobiliar promiteau vânzarea unor case aflate în construcție.
Potrivit postării, ar fi fost încheiate antecontracte la notari diferiți, fără ca acestea să fie notate imediat în cartea funciară, ceea ce ar fi permis promisiunea de vânzare a acelorași imobile către mai mulți cumpărători.
Persoana a achitat 25.000 de euro drept taxă de rezervare
Persoana povestește că a achitat 25.000 de euro drept taxă de rezervare pentru o locuință aflată în construcție și susține că a descoperit ulterior că același imobil ar fi fost promis și altor cumpărători.
Potrivit acesteia, persoanele implicate s-ar fi prezentat drept reprezentanți ai unui dezvoltator imobiliar și ar fi încheiat antecontracte de vânzare la notari diferiți. Autorul postării susține că aceste antecontracte nu ar fi fost înscrise imediat în cartea funciară, ceea ce ar fi permis încheierea altor promisiuni de vânzare pentru aceleași imobile, fără ca viitorii cumpărători să poată observa existența unor contracte anterioare.
Victima mai afirmă că dezvoltatorul din acte era o altă persoană, iar banii încasați ar fi fost direcționați prin conturile unor persoane interpuse (pare-se niște tinere).
Apel la prudență pentru viitorii cumpărători
În finalul mesajului, persoana le recomanda celor interesați să cumpere o locuință să verifice cu atenție cine este dezvoltatorul real, dacă antecontractele sunt notate în cartea funciară, istoricul imobilului și să evite plățile fără garanții solide.
„ Situația concretă:
• Eu am plătit 25.000 € (contract de rezervare).
• Înaintea mea:
• la 25.03.2025, o persoană a plătit 63.000 €, antecontractul fiind notat în cartea funciară abia la 25.02.2026;
• la 15.04.2025, s-a încheiat un alt antecontract, declarat doar la 01.07.2025, pentru suma de 81.200 €.
• În momentul în care am semnat eu (iunie), cartea funciară apărea liberă de sarcini, tocmai pentru că antecontractele anterioare nu fuseseră declarate la timp.
Din păcate, de la fetele folosite ca interpuși nu se poate recupera niciun ban, ele neavând bunuri sau venituri și fiind, la rândul lor, manipulate.
Scriu acest mesaj pentru informare și prevenție”, a precizat omul.
„Distribuiți, poate ajută pe cineva să nu piardă economiile de-o viață”, este apelul lansat în postarea publicată înainte de declanșarea anchetei.
Ancheta procurorilor este în desfășurare
Între timp, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Inspectoratul de Poliție Județean Brașov au anunțat că investighează un dosar de înșelăciune și spălare a banilor, în care 10 persoane ar fi fost prejudiciate prin promisiunea vânzării unor duplexuri.
În urma perchezițiilor au fost ridicați peste 1,5 milioane de euro, iar doi suspecți au fost plasați sub control judiciar. Unul dintre aceștia fusese propus spre arestare preventivă, la Tribunalul Brașov, dar instanța a respins măsura și a dispus plasarea sub control judiciar. Autoritățile subliniază că măsurile dispuse în dosar reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





